NAȚIONAL. Caz revoltător la un liceu: un elev cu dizabilități ar fi fost provocat să se arunce în gol de la etajul doi

Caz revoltător la un liceu din Suceava. Un elev de clasa a X-a, cu nevoi speciale, ar fi fost provocat de câţiva colegi să sară de la etajul al doilea al şcolii. Băiatul a fost filmat chiar în timp ce escalada geamul clasei. Conducerea colegiului a dispus măsuri după efectuarea unei anchete.
Incidentul s-a petrecut la Colegiul Tehnic Samuil Isopescu din municipiul Suceava, unde un elev de clasa a X-a, cu nevoi educaționale speciale, a escaladat geamul clasei (de la etajul doi) și a ajuns la exterior, pe pervaz și pe perete, notează adevărul.ro.
Băiatul a fost filmat chiar în timp ce escalada geamul clasei, de către colegii care erau jos, în curte, iar pe una din filmări se aude cum băiatul este îndemnat să se arunce de la înălțime pentru o pungă de pufuleți. Imaginile au devenit virale pe TikTok și au stârnit foarte multe reacții.
Elevul cu nevoi educaționale speciale ar fi ținta glumelor făcute de colegi, menționează sursa citată. Conducerea unității de învățământ a fost informată de incident de tot de colegi de-ai băiatului, și după ce s-au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere din colegiu, s-a demarat o anchetă.
Directorul Colegiului Tehnic Samuil Isopescu, Delia Irimia, a declarat pentru adevărul.ro că elevul respectiv este consiliat psihologic în prezent și că s-a discutat și cu părinții și cu colegii săi. De asemenea, s-a luat măsura ca aerisirea claselor de curs să se facă pe geamurile de la nivel superior, unde elevii nu ajung, iar accesul către ferestrele de mai jos să fie blocat.
Elevul respectiv a declarat profesorilor că a scăpat un telefon mobil pe geam și a ieșit pentru a recupera aparatul, numai că din imaginile de pe camerele de supraveghere nu reiese că ar fi scăpat ceva pe geam. Acesta a fost sancționat cu scăderea notei la purtate, iar diriginții țin ședințe cu elevii în care le explică faptul că astfel de situații și de provocări sunt foarte periculoase.
Cazul a ajuns și în atenția IȘJ Suceava, care a declarat pentru sursa citată că incidentul a fost raportat cu întârziere de către unitatea școlară și că inspectorii vor mai întâi să vizualizeze imaginile surprinse de camerele de supraveghere din colegiu.
Sursă foto: adevarul.ro
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

