CONSTANȚA. Tragedie în Piața Ovidiu: un muncitor a murit după ce i-a căzut o bucată de BCA în cap. GALERIE FOTO
Tragedie în municipiul Constanța. Un muncitor în vârstă de 59 de ani a murit după ce i-a căzut o bucată de BCA în cap, pe un șantier din zona Peninsulară.
La fața locului au fost alocate două echipaje SMURD B2 și un echipaj SMURD C2. Cadrele medicale ajunse la locul incidentului l-au găsit pe bărbat în stare gravă, fiind inconștient.
Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, s-au efectuat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat. Bărbatul în vârstă de 59 de ani a fost declarat decedat.
Potrivit reporterului Dobrogea TV aflat la fața locului, bărbatul era din județul Bacău, iar în momentul producerii tragediei, acesta purta pe cap casca de protecție.
La fața locului sunt așteptați inspectori din cadrul ITM Constanța pentru a face cercetări.
Ce spun polițiștii
La data de 22 martie, în jurul orei 09.40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în Piața Ovidiu, s-a produs un accident de muncă, în urma căruia un muncitor a fost rănit.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 59 de ani, ar fi fost lovit de o bucată de BCA, care ar fi căzut de la etajul 6 al al unei clădiri aflate în construcție.
Asupra bărbatului au fost efectuate manevre de resuscitare, în urma cărora a fost declarat decedat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și ucidere din culpă.
Sursă foto: Dobrogea TV
Galerie Foto
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

