CONSTANȚA. Tânăr aflat în arest la domiciliu, depistat de polițiștii locali în timp ce se plimba prin oraș

Noaptea trecută, un echipaj de poliție locală, care efectua serviciul de patrulare în zona centrală a municipiului, a observat, la intersecția bulevardului Mamaia cu str. I. G. Duca, o persoană care, la vederea polițiștilor locali, a încercat să îi evite, întorcându-se din drumul său.
Vazând comportamentul acesteia, polițiștii locali au procedat la interceptarea persoanei în cauză.
În urma verificărilor, au constatat că împotriva tânărului a fost dispusă măsura arestului la domiciliu de către Tibunalul Constanța iar acesta părăsise locuința fără să anunțe organele de poliție.
După întocmirea documentației specifice unei astfel de situații, bărbatul în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul stabil în orașul Năvodari, a fost condus și predat lucrătorilor din cadrul Secției 3 Poliție în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor care se impun.
Sursă foto: Primăria Constanța
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

