O mașină s-a răsturnat la ieșire din localitatea Siliștea. Cinci persoane au fost rănite: două dintre ele sunt încarcerate
 
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină vineri, 14 aprilie, pe DC61, la ieșire din localitatea Siliștea, spre Cernavodă.
Potrivit primelor informații, o mașină în care se aflau patru persoane s-a răsturnat. Două dintre victime sunt încarcerate.
La fața locului intervine Detașamentul Cernavodă cu o descarcerare și un echipaj SMURD B2, Detașamentul Medgidia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B2 și o autospecială pentru transport personal și victime multiple, Detașamentul Palas cu un echipaj TIM C, dar și o ambulanță SAJ B2.
Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, este vorba despre trei adulți și doi copii.
Intervenția este în desfășurare.
UPDATE. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, din accident au rezultat cinci victime conștiente, trei adulți și doi copii, care sunt transportare la spital. Este vorba despre doi bărbați de 37 respectiv 47 de ani, care au fost descarcerați, o femeie de 29 de ani care, de asemenea, a fost descarcerată și doi copii de 8, respecitv 14 ani.
Sursă foto: ISU Dobrogea
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg) 
  Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg) 
  Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg) 
  Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
 
 
       Lumina lui Hristos
  Lumina lui Hristos        DESPRE GRIJILE VIEȚII
 
 
       Lumina lui Hristos
  Lumina lui Hristos        DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
 
 
       Lumina lui Hristos
  Lumina lui Hristos        IUBIREA CARE UCIDE
 
 
       Lumina lui Hristos
  Lumina lui Hristos        APOSTOLIA MILENIULUI III
 
 
       Lumina lui Hristos
  Lumina lui Hristos        PUTEREA CRUCII
 
 
       Lumina lui Hristos
  Lumina lui Hristos        URMAREA LUI HRISTOS
 
 
       Lumina lui Hristos
  Lumina lui Hristos         Google News!
 Google News!   
    .jpeg) 
     
     
     
     
     
    -Lucrările-la-noul-departament-al-Spitalului-Județean-Constanța-avansează-conform-graficului.-VEZI-care-este-stadiul-(2).jpg) 
     
     
     
    .jpeg) 
    



.jpeg)



-Accident-rutier-grav-în-Constanța-trei-persoane-transportate-la-spital-(2).jpg)



.jpeg)


