NAȚIONAL. Eleva de 14 ani care s-a înecat cu un jeleu la școală a murit după șase zile de comă

Eleva de 14 ani care s-a înecat săptămâna trecută cu un jeleu, în timp ce era la școală, a murit marți, la Spitalul de copii din Cluj. Adolescenta era internată de șase zile pe secția de terapie intensivă, în comă, asistată de aparate pentru a-i menține funcțiile vitale.
Reamintim că joi, 26 aprilie, în timp ce se afla la școală, fata a rămas fără aer într-o pauză, la scurt timp după ce a mâncat un jeleu. Colegii au văzut-o cum nu a mai putut să respire și, l-a scurt timp după aceea, s-a prăbușit inconștientă.
Nimeni din apropierea ei nu a știut să aplice manevra Heimlich, așa că au apelat la numărul de urgență 112. Primii care au încercat să îi acorde primul ajutor au fost cei de la cabinetul medical din comună, care au și început manevrele de resuscitare. Mai târziu, un echipaj SMURD a ajuns la școală, însă era compus doar din paramedici care, la rândul lor, au continuat resuscitarea, deoarece ambulanța lor nu avea un laringoscop în dotare.
Abia după o oră a ajuns la școală singura ambulanță cu medic din zona Dej - Gherla, a cărui echipaj a reușit să deblocheze căile repiratorii ale fetei, pentru că jeleul era lipit de laringe. La 7 minute după aceea, inima fetei a început să bată, astfel că a fost trasportată cu un elicopter SMURD la Spitalul de copii din Cluj. Copila a ajuns în stare gravă, fiind conectată la aparate, pentru a-i menține funcțiile vitale.
Din păcate, ieri, fata de 14 ani a încetat de viață.
Întrucât decesul nu s-a produs din cauze naturale, ci din cauza unui traumatism, cazul va fi preluat de poliție, care urmează să stabilească cine se face vinovat de pierderea vieții tinerei. Potrivit IPJ Cluj, a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, în cadrul căruia se vor stabili toate împrejurările care au condus la decesul fetei, notează gherlainfo.ro.
Sursă foto: stiridecluj.ro
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

