dobroge.tv

Live

CONSTANŢA. Majorat întrerupt de poliţişti: petrecăreţii au fost trimişi acasă, patronul localului, amendat

CONSTANŢA. Majorat întrerupt de poliţişti: petrecăreţii au fost trimişi acasă, patronul localului, amendat
17 octombrie 2020
Redactia DTV
Publicitate

O petrecere de majorat a fost întreruptă de poliţiştii constănţeni deoarece nu se espectau prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică în localitatea Valu lui Traian din judeţul Constanţa. În jurul orei 21:30, poliţiştii Postului de Poliţie Valu lui Traian au fost sesizaţi de către un operator TelVerde cu privire la faptul că, la un popas turistic din localitatea Valu lui Traian, judeţul Constanţa, ar avea loc o petrecere cu mai multe persoane, care nu ar respecta prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba despre un eveniment privat, în spaţiu închis, cu participarea a aproximativ 40 de persoane, încălcându-se astfel prevederile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive) în spaţii închise.

Administratorul societăţii comerciale în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 lei, iar petrecăreţii au fost trimişi acasă deoarece localul a fost închis temporar pentru dezinfecţie.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233