Controale ale Gărzii de Mediu pe litoral. În a treia zi a acțiunii au fost aplicate amenzi în valoare de peste 960.000 lei. GALERIE FOTO

Comisarii Gărzii de Mediu au aplicat noi sancţiuni pe litoral. Au fost întocmite 27 de note de control, fiind date 24 de amenzi de peste 960.000 de lei.
„În cea de a treia zi de controale pe litoralul Mării Negre, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu mai introdus încă o tematică de control pe lista activităţilor din sezonul estival. Atenţia lor s-a îndreptat şi către şantierele care nu lipsesc din peisaj, unde au urmărit modul în care sunt gestionate deşeurile rezultate din construcţii, poluarea atmosferică şi actele de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului pentru investiţiile aflate în derulare la malul mării”, a transmis Garda de Mediu.
Instituţia a precizat că, totodată, au continuat verificările plajelor şi beach-barurilor de pe litoral.
În urma acestor acţiuni, comisarii GNM au întocmit 27 de note de control şi au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de 967.000 lei.
Sursă foto: Garda Națională de Mediu
Galerie Foto
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

