NAȚIONAL. Un copil de 13 ani a plecat la plimbare cu mașina familiei și s-a izbit de un stâlp: pasagerul de 12 ani a ajuns la spital

Accident provocat de un copil de 13 ani. Minorul a plecat cu mașina familiei prin București și s-a plimbat alături de un prieten în vârstă de 12 ani. La un moment dat, copilul a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un stâlp. El și pasagerul au fost răniți.
„La data de 17 august a.c., în jurul orei 06.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Bd. Bucureștii Noi. Din primele informații, un autovehicul condus de către un minor, care ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei de iluminat public”, a transmis, joi, Brigada Rutieră a Capitalei.
Potrivit unor surse, cel care a condus mașina are 13 ani, iar alături de el se afla un pasager de 12 ani, relatează news.ro. În urma accidentului ambii au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„Copilul de 13 ani, care a fost și șoferul mașinii, a prezentat câteva escortații. După toate investigațiile, nu s-au constatat alte leziuni. A plecat la domiciliu”, au transmis oficialii spitalului.
Cel de-al doilea copil, pasager în maşină, are fractură ale ambelor oase ale gambei și a rămas internat pe Secția Ortopedie.
Copilul a luat mașina unui membru al familiei, iar polițiștii trebuie să stabilească acum împrejurările în care s-a produs acest lucru.
Sursă foto: news.ro
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

