Băiețel de doar doi anișori, trimis spre moarte chiar de mama sa. Vladimir și Gabriel au fost aruncați de la etaj. Mesaj trimis soțului, cu doar câteva clipe înainte: „Sper sa fii fericit fără noi, adio”

Scene terifiante într-un hotel din Botoșani. O mamă și-a aruncat copiii de la etaj, iar apoi a amenințat că se sinucide. Cu doar câteva clipe înainte, i-a trimis soțului un mesaj de adio. Micuțul în vârstă de 2 ani a murit, iar frățiorul său este în stare gravă la spital.
Potrivit monitorulbt.ro, femeia este originară din Albești, județul Botoșani. Ieri, aceasta a venit cu microbuzul al Botoșani pentru a-i duce pe copii în Parcul Mihai Eminescu. Femeia a mers la un hotel, spunând că nu a reușit să mai prindă autobuzul pentru a se întoarce acasă, iar personalul hotelului a cazat-o într-o cameră de la etajul 1, deși a susținut că nu are asupra sa niciun document de identitate.
Sursa citată menționează că, în timp ce copiii dormeau, femeia i-ar fi luat și brațe și ar fi sărit cu ei pe geam. În fața ferestrei, este un balcon pe care aceasta a aterizat, însă, pe copii i-ar fi scăpat pe beton. Paznicul hotelului a sunat la 112 după ce i-a văzut pe micuți căzuți și pe mama lor pe marginea balconului.
„Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar doi minori, de 2 şi 3 ani, au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la o unitate spitalicească. Ulterior, unul dintre aceştia a decedat. Totodată, mama celor doi ameninţa că se aruncă de la acelaşi nivel, refuzând să coboare. A fost solicitată intervenţia negociatorului poliţiei şi a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar după aproximativ două ore de discuţii, s-a reuşit, prin distragerea atenţiei, imobilizarea femeii, de către pompierii care au avut acces de pe geamul camerei hotelului în locul în care se afla aceasta”, a precizat luni oficialul IPJ.
Femeia a fost condusă la o unitate spitalicească pentru evaluarea stării de sănătate.În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de omor şi tentativă la omor, cercetările fiind preluate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Soțul femeii a afirmat că el se afla la București și că aceasta i-a trimis un mesaj „urât” la finalul căruia i-a spus „Adio”.
„Sper să fii fericit acum că ai scäpat de noi”, a scris ea, conform unor surse apropiate anchetei, citate de news.ro. De asemenea, își exprima regretul că s-au căsătorit și afirma că voia să „scape” de acasă. Ea mai afirma că cel mai räu îi pare pentru copii, „căci ei nu au nicio vină”, dar nu îi poate lăsa „așa, ai nimănui”, pentru că „nimeni nu o să îi iubească”. „Sper sa fii fericit fără noi, adio”, i-a scris femeia soțului, adăugând că ea a încercat sa facă totul pentru familie - soț, mamă, tată, etc și că a fost „luată de fraieră”.
Sursă foto: Observator News / Facebook
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

