CONSTANŢA. Zeci de şoferi au fost testaţi cu etilotestul, 5 cu aparatul drugtest - poliţiştii au aplicat 37 de amenzi
În perioada 2-3 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a sibstanțelor psihoactive.
Astfel, au fost testați 106 conducători auto cu aparatul etilotest și 5 cu aparatul drugtest.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de
peste 8.000 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 2 permise de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora conducătorul auto, aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS




.jpeg)



-Accident-rutier-grav-în-Constanța-trei-persoane-transportate-la-spital-(2).jpg)



.jpeg)

