Percheziții DNA Constanța la un director din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: timp de doi ani ar fi luat bani din salariile a două angajate pe care le-ar fi ajutat să ocupe posturile

Procurorii DNA Constanța efectuează vineri, 27 octombrie, percheziții într-un dosar referitor la infracțiunea de luare de mită.
În acest dosar, un director din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene ar fi luat mită, timp de doi ani, o treime din salariile lunare ale două angajate pe care le-ar fi ajutat pe cele două să se angajeze în instituție, furnizându-le subiectele de la examenul pentru ocuparea posturilor, potrivit G4Media.
Banii ar fi fost taxa pentru că le ajutase cu subiectele de examen pentru obținerea posturilor. La perchezițiile realizate la domiciliul suspectului au fost găsiți 174.600 lei, 10.000 de dolari și 11.000 euro.
Suspectul va fi dus la audieri la sediul DNA Constanța
Reacția Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene
„Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are o politică de toleranță zero față de fapte de corupție. În măsura în care organele de cercetare penală ne vor solicita colaborarea în bunul mers al anchetei, avem toată deschiderea și le vom pune la dispoziție toate documentele care ne vor fi solicitate”, au transmis reprezentanții MInisterului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Sursa citată a precizat că oficialii instituției așteaptă mai multe informații oficiale pentru a putea fi dispuse „măsuri imediate de izolare a situației și de înlăturare a oricărui risc de vulnerabilizare în continuarea activității”.
Sursă foto: realitatea.net
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

