CONSTANȚA. 19 pachete cu substanțe psihoactive, descoperite de polițiștii locali - GALERIE FOTO
.jpeg)
Polițiștii locali desfășoară activități de prevenire și combatere a faptelor antisociale de natură contravențională sau penală, inclusiv pe linia consumului/traficului de substanțe cu efect psihoactiv/psihotrop.
Astfel că, polițiștii locali din cadrul Direcției ordine publică – Serviciul monitorizare zone publice și intervenții, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat, în zona centrală a municipiului Constanța, șase persoane de sex masculin asupra cărora a fost găsit un număr total de 19 pachete confecționate din staniol ce conțineau o substanță susceptibilă a fi un produs cu efect psihoactiv/psihotrop. Persoanele depistate au fost conduse la sediul DGPL în vederea întocmirii documentației aferente, ce a fost predată ulterior, organelor competente pentru continuarea cercetărilor.
Pentru descurajarea/reducerea consumului de droguri, cu impact deosebit asupra dezvoltării tinerilor, precum și pentru creșterea siguranței cetățenilor, polițiștii locali vor intensifica activitățile de monitorizare a zonelor publice cunoscute ca fiind cu potențial criminogen ridicat și vor acționa în consecință ori de câte ori vor constata săvârșirea unor fapte similare celor de mai sus.
„Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341.922 sau la adresa de e-mail: politia.locala@primaria-constanta.ro.”, au transmis polițiștii locali.
Galerie Foto
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

