Un bărbat de 41 de ani a refuzat să fie testat de polițiști. Avea permisul suspendat și a fost implicat și într-un accident rutier

La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 41 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Astfel, la data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, bărbatul ar fi condus un autoturism pe strada Principală din satul Șiriu, fiind implicat într-un accident rutier (tamponare).
Ulterior, ar fi părăsit locul faptei, la volanul autoturismului.
La scurt timp, acesta a fost depistat la intersecția dintre străzile Panseluțelor și Rândunelelor.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind de acord cu recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii consumului de substanțe interzise.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 8 octombrie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, cu propunere legală.
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

