O navă cu români la bord, atacată de pirați în Atlantic: patru ostatici, printre care un român
Cel puțin un român se află printre cei patru marinari răpiți duminică, 29 noiembrie, de pirați în Oceanul Atlantic, în dreptul Golfului Guineea. Nava aparţine unei companii din Marea Britanie. În momentul atacului, la bord erau 200 de marinari.
„Nava Agisilaos, sub pavilion Marshall Island a fost atacată de pirați azi-noapte, pe când traversa Golful Guineea, la 5 mile vest de Guineea și la 22 de mile de Togo. Echipajul a încercat manevre de evitare a atacului, însă se pare că aceste manevre nu au reușit și nava a fost abordată de pirați. Patru navigatori au fost luați ostatici.
Probabil că în zilele următoare o să aflăm mai multe despre naționalitățile celor care au fost luați ostatici de către pirați. Din informațiile pe care le avem, într-adevăr ar fi vorba și despre un român.
Au intrat în acțiune societățile care dețin nava și se așteaptă o contactare din partea piraților și negocierile de rigoare. Mai mult ca sigur, aceste atacuri se soldează cu revendicări materiale, adică acelea de bani. Se negociază, și, de fapt, ăsta e și scopul acestor atacuri. Cererea de avantaje materiale.
Este un fenomen des întâlnit, și mai ales în ultima lună au fost multe atacuri soldate cu luare de ostatici în zona Golfului Guineea, acolo unde, din păcate, securitatea zonei nu este foarte bine pusă la punct.
Noi, Sindicatul Liber al Navigatorilor, cerem, alături de toate organizațiile internaționale sub umbrela Organizației Internaționale a Transportatorilor, ca această zonă să fie asigurată din acest punct de vedere, pentru că în ultima perioadă aceste atacuri ale piraților s-au soldat și cu pierderi de vieți omenești.
Cu siguranță Ministerul Afacerilor Externe este notificat”, a precizat Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, citat de Digi24.
Sursă foto: România Libera
Eveniment
Social
Sănătate
Educație

Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj

PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
.jpeg)
Stațiile de cale ferată Neptun HC și Costinești Tabără vor fi complet reabilitate
Borangicul, firul de aur al tradițiilor dobrogene, expus la Constanța
Anchetă în desfășurare! Un bărbat a fost găsit decedat în curtea unei case din Cobadin
Terenul abandonat de pe Dezrobirii, transformat în parcare
Vreme bună și vibe estival la Mamaia Nord, stațiunea vedetă a litoralului de 1 Mai
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

