Oficial al Casei Albe: Statele Unite sunt pe cale să aducă pandemia de Covid-19 sub control

Statele Unite sunt pe cale să aducă pandemia de Covid-19 sub control, iar oficialii din sectorul sănătăţii se concentrează pe următoarea provocare, aceea de a vaccina cât mai mulţi americani, a declarat, duminică, coordonatorul reacţiei pentru Covid-19 al Casei Albe, Jeff Zients, transmite Reuters, citat de news.ro.
”Aş spune că suntem într-un moment de cotitură”, a afirmat Zients într-un interviu acordat la emisiunea "State of the Union" de la CNN.
Zients a spus că aproximativ 58% dintre adulţii americani au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva
coronavirusului. Sarcina acum este de a continua să crească încrederea în vaccinuri şi să fie vaccinaţi suficienţi americani pentru a atenua răspândirea virusului şi a variantelor sale, a explicat el.
Oficialii americani din domeniul sănătăţii îşi propun să îndeplinească obiectivul preşedintelui Joe Biden: 70% dintre adulţii americani să primească cel puţin o doză de vaccin până de Ziua Independenţei, 4 iulie, mai scrie sursa citată.
Atingerea acestui obiectiv ar putea ajuta ţara să ajungă la un nivel scăzut de infecţii pe termen lung.
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

