Israelul ridică obligaţia purtării măştii de protecţie în spaţii publice închise

Israelul ridică marţi obligaţia purtării măştilor în locuri publice închise, una dintre ultimele măsuri în vigoare în lupta împotriva pandemiei covid-19.
Israelul a relaxat la începutul lui iunie restricţiile sanitare impuse israelienilor, însă menţine măsuri drastice cu privire la persoane care vin străinătate. Israelul este în continuare închis străinilor, cu excepţia celor care dispun de derogări din motive profesionale sau familiale imperioase, scrie news.ro.
O carantină de 14 zile - care poate fi abandonată imediat după un rezultat al unui testseriologic care
să arate o vaccinare sau o imunitate suficientă - este impusă oricărui călător care intră în Israel.
Israelul a lansat la sfârşitul lui decembrie o vastă campanie de vaccinare, în urma unuiacord cu laboratorul farmaceutic american Pfizer, care i-a livrat milioane de doze în schimbul datelor cu privire la efectul vaccinării în această ţară care dispune de bănci de date medicale digitale ale populaţiei.
Peste cinci dintre cele 9,3 milioane de israelieni (55% din populaţie) au fost vaccinaţi cu ambele doze de vaccin anticovid.
Sursă foto: G4Media.ro
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

