Zone exclusive pentru persoanele vaccinate anti COVID la barurile și restaurantele din Grecia

Grecia va avea din iulie baruri, restaurante, centre comerciale şi culturale „libere de coronavirus”, exclusiv pentru persoanele vaccinate, a anunţat marţi guvernul de la Atena. În plus, anumite grupuri, precum personalul sanitar, vor fi obligate să se vaccineze pentru a accelara imunizarea populaţiei în faţa ameninţării variantei Delta, scrie Digi 24.
Ministrul de stat Giorgos Gerapetritis a a nunțat marți că aceste spaţii, care din 15 iulie se vor regăsi în cafenele, restaurante sau cinematografe, dar şi stadioane şi alte zone cu posibile aglomerări, vor fi împărţite în două categorii: „libere de COVID” sau mixte.
În primele vor putea intra doar cei vaccinaţi ori care au fost infectaţi în ultimele şase luni, iar în cele din urmă accesul va fi permis persoanelor care au efectuat un test PCR sau un test rapid, iar acestea vor fi obligate să poarte măşti.
Se vor efectua controale pentru verificarea respectării acestor măsuri, iar operatorii economici vor putea verifica online certificate de vaccinare prezentate de clienţi.
Spaţiile „libere de COVID” - atât cele în aer liber, cât şi cele închise - vor putea funcţiona la 85% din capacitate şi fără obligativitatea purtării măştii. Spaţiile mixte vor putea fi ocupate numai la jumătate din capacitate, în cazul incintelor închise, sau la 70% cele în aer liber, dar cu masca mereu obligatorie.
Cluburile de noapte vor avea dreptul să funcţioneze la capacitate şi mai redusă, în timp ce stadioanele vor fi accesibile numai persoanelor vaccinate, întrucât acolo riscul de infectare este mai mare.
Anunţarea acestor măsuri survine după ce guvernul grec a decis să ofere tinerilor cu vârste între 18 şi 25 de ani care se vaccinează un card preplătit de 150 de euro, pentru a stimula vaccinarea anti-COVID-19.
Până în prezent circa 47% din populaţia Greciei a fost vaccinată cel puţin cu o doză şi peste 36% cu schema completă.
Sursă foto: Tomis Travel
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

