Primul mesaj al soției președintelui din Haiti: Într-o clipită, mercenarii au intrat în casa mea şi l-au ciuruit pe soţul meu

Văduva lui Jovenel Moise, care a fost asasinat miercuri seară, a declarat că soţul ei a fost "ciuruit" de mercenarii care au pătruns în casa lor, relatează BBC. Martine Moïse a declarat că atacul s-a întâmplat atât de repede, încât soţul ei, Jovenel, nu a putut "spune niciun cuvânt".
Sâmbătă, ea a postat un mesaj vocal pe pagina ei de Twitter, în care primite să continue munca soţului. Mai multe persoane au confirmat că este vorba de soţia preşedintelui, scrie news.ro,
"Într-o clipită, mercenarii au intrat în casa mea şi l-au ciuruit pe soţul meu”, spune Moïse în înregistrare, descriind momentul în care atacatorii şi-au ucis
soţul.
"Acest act nu are nume deoarece trebuie să fii un criminal nemilos pentru a asasina un preşedinte precum Jovenel Moïse, fără a-i oferi măcar şansa să spună un singur cuvânt”, a continuat ea.
Ea a sugerat că soţul ei a fost vizat din motive politice - în special, menţionând un referendum privind modificările la constituţie care i-ar fi putut conferi preşedintelui mai multă putere.
"Plâng, este adevărat, dar nu putem lăsa ţara să-şi piardă drumul", a adăugat ea. "Nu putem lăsa sângele preşedintelui Jovenel Moïse, soţul meu, preşedintele nostru pe care îl iubim atât de mult şi care ne-a iubit, să fi curs degeaba”.
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

