SUA. 20 de ani de la atacurile din 11 septembrie, cel mai sângeros atac străin din istorie comis pe teritoriul american. Aproape 3.000 de oameni au murit
SUA comemorează, astăzi, 20 de ani de la atacurile din 11 septembrie. Preşedintele Joe Biden şi soţia sa, Jill, vor fi prezenţi la locurile atacului. Joe şi Jill Biden vor merge la New York, la Shanksville (Pennsylvanaia), şi la Arlington (Virginia), scrie news.ro.
Drapelul SUA va fi arborat în bernă, iar la ora locală 08.45, când primul avion a lovit Turnurile Gemene, se va ţine un moment de reculegere.
La 11 septembrie 2001, nouăsprezece bărbaţi au deturnat patru avioane comerciale americane aparţinând United Airlines şi American Airlines. Două au lovit Turnurile Gemene ale World Trade Center (New York), unul a vizat clădirea Pentagonului (Washington) şi un altul s-a prăbuşit pe un câmp din Shanksville (Pennsylvania).
Atacurile s-au soldat cu 2.996 de morţi - cel mai sângeros atac străin din istorie comis pe teritoriul american. Bilanţul l-a depăşit pe cel de la Pearl Harbor, din 1941, soldat cu 2.403 de morţi în rândul americanilor. Peste 6.000 de oameni au fost răniţi în atentatele din 11 septembrie, mai scrie sursa citată.
Preşedintele Joe Biden face apel la unitate
Preşedintele american Joe Biden a făcut apel la unitate în timp ce ţara pe care o conduce de aproximativ nouă luni se pregăteşte să comemoreze victimele atacurilor teroriste de la 11 septembrie.
Într-o înregistrare video lansată vineri, el a adus un omagiu celor 2.977 de oameni care şi-au pierdut viaţa în acea zi de marţi.
„Îi onorăm pe toţi cei care şi-au riscat şi şi-au dat viaţa în minutele, orele, lunile şi anii de după”, a spus Biden despre lucrătorii din serviciile de urgenţă care au răspuns atunci.
Evenimente de comemorare vor avea loc sâmbătă.
„Nu contează cât timp a trecut, aceste comemorări aduc îmapoi tot ce este mai dureros ca şi când tocmai ai fi primit vestea în urmă cu câteva secunde”, a mai spus preşedintele.
El a vorbit şi despre „forţele întunecate” ale naturii umane - „teama şi furia, ranchiuna şi violenţa împotriva americanilor musulmani” care au urmat atacurilor - şi a spus că unitatea a rămas „cea mai mare putere” a Statelor Unite.
„Am învăţat că unitatea este singurul lucru care nu trebuie să se rupă vreodată”."
Sursă foto: dw.com
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

