Sistemul sanitar din Bulgaria aproape de colaps: bolnavii de COVID, trimiși în străinătate

Autorităţile din Bulgaria au anunţat sâmbătă că urmează să trimită în străinătate pacienţi bolnavi de COVID-19 după ce al patrulea val al pandemiei a copleşit capacitatea sistemului său sanitar, scrie Digi 24.
Ministrul sănătăţii, Stoicio Katsarov, a avertizat că vor fi „probleme uriaşe” în cazul în care curba contaminărilor nu scade în următoarele 10-15 zile.
„Capacitatea noastră în ceea ce priveşte personalul şi ventilatoarele este aproape epuizată, va trebui să căutăm ajutor în străinătate”, a spus el la postul de televiziune Nova TV. „Se poartă discuţii cu UE pentru a transfera pacienţi în alte ţări, dacă se va ajunge acolo”, a adăugat ministrul bulgar, care a mai spus că nu este exclus un nou lockdown, relatează AFP, preluată de Agerpres.
În pofida introducerii necesităţii prezentării certificatului de vaccinare în restaurante şi centre comerciale, experţii estimează că valul actual ar putea provoca între 5.000 şi 9.000 de infectări zilnice în următoarele două săptămâni, într-o ţară cu o populaţie de 6, 9 milioane de locuitori.
Bulgaria şi România au cele mai scăzute rate de vaccinare din UE ca urmare a gradului ridicat de răspândire a teoriilor conspiraţiei şi a neîncrederii populaţiei în autorităţi. Doar 24% din bulgari şi 33% din români s-au vaccinat complet.
Centrele de vaccinare din Bulgaria au raportat o creştere a numărului de persoane care au venit să se vaccineze după anunţarea, joi, a introducerii certificatului verde. Astfel, de trei ori mai multe persoane s-au vaccinat vineri faţă de săptămâna precedentă.
Sursă foto: izzso.com
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

