dobroge.tv

Live

Condiţii noi de intrare în Bulgaria, pentru români: test PCR negativ, chiar dacă sunt vaccinați sau au trecut prin boală

Condiţii noi de intrare în Bulgaria, pentru români: test PCR negativ, chiar dacă sunt vaccinați sau au trecut prin boală
05 noiembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Autoritățile din Bulgaria au înăsprit regulile pentru românii care intenționează să călătorească pe teritoriul acestei țări. Odată cu intrarea României în zona roșie, Bulgaria cere un test PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore, cetățenilor români, chiar dacă sunt vaccinați sau au trecut prin boală, potrivit MAE. Cei care nu au un certificat verde care atestă vaccinarea sau vindecarea de COVID pot prezenta doar testul PCR, însă vor fi nevoiți să stea în carantină 10 zile, scrie digi24.ro.

Noile reguli nu se aplică celor care fac dovada faptului că doar tranzitează țara, ci doar celor care au ca destinație finală Bulgaria.

Sunt exceptați de la regulă copiii cu vârsta de până în 12 ani, conducătorii de autocare care efectuează transport internațional de persoane, șoferii de camion, piloții de avion care efectuează zboruri internaționale, dar și studenții străini care învață în Bulgaria.

Lista completă a categoriilor exceptate de la prezentarea documentelor poate fi consultată pe site-ul MAE.

În cazul minorilor cu vârste între 12 și 18 ani, intrarea în Bulgaria este permisă pe baza prezentării unui certificat digital UE privind testarea pentru COVID sau a unui document similar, cu aceleași date ca și certificatul digital UE privind testarea, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR efectuat cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria”, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe din România.

În cazul în care persoana în cauză nu prezintă un astfel de document, va fi pusă în carantină pentru 10 zile la domiciliu sau în alt loc de cazare în care a indicat că va locui.

Sursă foto: evz.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233