Grecia a cerut Comisiei Europene ca doza booster să fie obligatorie pentru certificatul verde al persoanelor de peste 60 de ani

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a propus miercuri oficial ca la nivelul Uniunii Europene persoanele cu vârsta de peste 60 de ani să poată călători pe baza certificatului verde numai dacă au primit şi doza booster de vaccin împotriva COVID-19, scrie HotNews.
„Cred că trebuie să nu mai pierdem timpul şi să îi protejăm pe cetăţenii cei mai vulnerabili, mai ales că s-a demonstrat că a treia doză (de vaccin) este eficace pentru prevenirea efectelor grave ale COVID-19, inclusiv decesul, dar protejează de asemenea şi împotriva infecţiei simptomatice şi îi ţine pe cetăţenii noştri sănătoşi şi departe de spitale”, argumentează premierul conservator grec într-o scrisoare adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, scrie Agerpres.
Guvernul de la Atena a decis deja că în Grecia, în cazul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, certificatul de vaccinare va expira dacă acestea nu se vaccinează şi cu doza booster la şapte luni după vaccinarea cu schema completă alcătuită din două doze, sau o singură doză în cazul serului Johnson&Johnson.
Statele UE au început marţi o dezbatere despre durata eficacităţii vaccinurilor împotriva Covid-19 şi despre necesitatea administrării dozelor de vaccin booster ca o posibilă condiţie pentru menţinerea libertăţii de circulaţie în interiorul blocului comunitar pe baza certificatului verde.
Comisia Europeană este de acord cu faptul că „eficacitatea vaccinurilor scade după un anumit timp” şi va prezenta săptămâna aceasta propuneri de coordonare a libertăţii de circulaţie pe baza certificatului COVID-19. Includerea dozei booster în certificatul verde se va regăsi şi printre temele summitului european din 16-17 decembrie.
Sursă foto: Capital.ro
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

