Sfârșit cumplit pentru Mihaela. A fost ucisă fără milă în casa sa din Italia: „El țipa: Te omor, te omor. Este o moarte prevestită”

O româncă a fost găsită moartă în casa ei de lângă oraşul Cagliari, Sardinia, luni, 13 decembrie, după ce familia rămasă în ţară nu a putut să o contacteze timp de trei zile şi a alertat autorităţile. Din primele informaţii reiese că aceasta a fost ucisă, ea fiind găsită în dormitor, cu mai multe răni produse prin înjunghiere, scrie Adevărul.
Mihaela K. avea 50 de ani şi locuia cu un italian în vârstă de 56 de ani. El a fost arestat după câteva ore de la descoperirea trupului femeii. În prezent, el este principalul suspect.
Vecinii le-au spus anchetatorilor că Mihaela K. a locuit iniţial singură, dar de câteva luni se mutase la ea iubitul italian, Sandro Sarais. Cei doi aveau o relaţie foarte dificilă, cu multe scandaluri. Vecinii spun că l-au auzit de mai multe ori pe bărbat strigând la iubita lui: „Te omor!”, scrie Il Mattino.
„I-am auzit certându-se. El țipa: Te omor, te omor, în timp ce ea îi spunea să plece. Este o moarte prevestită”, spun vecinii femeii.
Carabinienii fuseseră solicitaţi să intervină la locuinţa celor doi şi înainte de crimă. în urma unui scandal care a speriat vecinii. Anchetatorii spun că femeia a mai avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost agresată de iubitul ei.
Potrivit anchetatorilor, Mihaela K. a fost înjunghiată „de zeci de ori”. Principalul suspect al crimei a fost prins după câteva ore. Sandro Sarais se ascundea în mașina lui, în zona Castiadas. La vederea polițiștilor, bărbatul s-a înjunghiat, încercând să-și ia viața. A fost transportat la spital, unde este în prezent păzit de polițiști și urmează să fie audiat de anchetatori.
Sursă foto: Observator News
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

