A murit preşedintele Parlamentului European, David Sassoli

Preşedintele Parlamentului European, social-democratul italian David Sassoli, a murit luni noapte, în Italia, la 65 de ani, a anunţat purtătorul său de cuvânt, potrivit news.ro.
"David Sassoli a murit la ora 01.15 la CRO (centrul de oncologie) din Aviano, Italia, unde era spitalizat de la finalul lunii decembrie. Data şi locul funeraliilor vor fi comunicate în orele următoare",a spus Roberto Cuillio.
Luni după-amiază, purtătorul de cuvânt al său a anunţat internarea lui David Sassoli "din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar” şi anularea
activităţilor sale oficiale. După ce a suferit în trecut de leucemie, David Sassoli fusese deja internat în această toamnă pentru pneumonie.
Fost jurnalist şi prezentator de ştiri TV în Italia, David Sassoli a fost ales pentru prima dată europarlamentar în 2009. În 2019, i-a succedat în calitate de preşedinte al Parlamentului European unui alt italian, Antonio Tajani, un apropiat al lui Silvio Berlusconi din PPE (dreapta), pentru un mandat de doi ani şi jumătate.
Alegerea noului preşedinte al Parlamentului European urmează să aibă loc în ianuarie, mai scrie news.ro.
Sursă foto: https://www.dw.com/
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

