Armata rusă s-a retras de pe Insula Şerpilor. Rusia o numeşte ''un act de bunăvoinţă'', în timp ce Ucraina anunţă că i-au alungat pe ruşi
.jpg)
Armata rusă a anunţat joi că s-a retras de pe Insula Şerpilor - o poziţie strategică la Marea Neagră, situată la doar 50 de kilometri de zona de coastă a Ucrainei -, cucerită de către Moscova şi bombardată intensiv în ultimele săptămâni de către ucraineni, relatează AFP.
”La 30 iunie, în semn de bunăvoinţă, forţele armate ruse şi-au încheiat obiectivele stabilite pe Insula Şerpilor şi şi-au retras garnizoana de acolo”, anunţă Ministerul rus al Apărării. Prin retragerea trupelor aflate în garnizoana de pe insulă, Federaţia Rusă demonstrează că nu doreşte să împiedice eforturile ONU de organizare a unui „coridor umanitar” pentru exportul produselor agricole ucrainene, a precizat ministerul rus al Apărării.
Pe de alt[ parte, forţele armate ale Ucrainei au anunţat, într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare, că i-au alungat pe ruşi de pe Insula Şerpilor.
”BOOM! Nu mai sunt trupe ruseşti pe Insula Şerpilor. Forţele noastre au făcut o treabă excelentă”, declară într-o postare pe Twitter şeful de cabinet al preşedintelui ucrainan Volodimir Zelenski Andrii Iermak, relatează Reuters.
„În timpul nopţii, ca urmare a unei operaţiuni militare de succes cu unităţile noastre de rachete şi artilerie, inamicul a evacuat în grabă ultimii ocupanţi ai garnizoanei cu două bărci cu motor şi probabil au părăsit insula. În prezent, Insula Şerpilor este acoperită de foc şi fum şi au loc explozii. Rezultatele finale ale operaţiunii sunt în curs de investigare”, se arată într-un mesal publicat pe Telegram de Armata Ucraineană.
Sursă foto: anticoruptie.md
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

