Începe furnizarea vaccinului anti-COVID în Rusia

Însă nu toți vor beneficia de acesta. Acesta va fi distribuit mai întâi personalului medical și cadrelor didactice. Președintele țării, Vladimir Putin a afirmat că una din fiicele lui a fost vaccinată cu succes.
Rusia va începe furnizarea pe scară largă a vaccinului său contra noului coronavirus. Acesta ar urca să fie distribuit în luna septembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Mihail Murașko. Prioritate vor avea cei din sistemul de sănătatea și cei din sistemul de învățământ. Ceea ce înseamnă că primii care se vor putea vaccin sunt medicii și asistentele precum și toate cadrele didactice. Vaccinul nu va fi însă obligatoriu, ci se va face numai „pe bază voluntară”, a dat asigurări ministrul Sănătății.
Aproximativ 40.000 de voluntari testează în acest moment produsul care se află în cea de-a treia faza de dezvoltare. Printre aceștia se află și fiica președintelui rus Vladimir Putin. Aceasta a fost vaccinată cu succes, fără efecte secundare mai grave decât o febră trecătoare. Rusia devine prima țară care introduce un vaccin contra Covid-19.
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

