Donald Trump, dispus să cheltuie din averea sa pentru a câştiga alegerile

Preşedintele american Donald Trump a declarat că este dispus că cheltuie ”oricât va fi nevoie” din banii proprii pentru a-şi finanţa campania electorală din acest an împotriva democratului Joe Biden, dacă va fi cazul, transmite Reuters.
Potrivit news.ro, preşedintele republican, care este în urma lui Joe Biden în sondajele de opinie, înaintea de alegerile din 3 noiembrie, a declarat reporterilor înainte de a pleca într-o călătorie în Florida că pentru campania din acest an a avut o sumă dublă sau triplă faţă de cea din 2016, dar că va cheltui din banii săi dacă va fi nevoie.
"Dacă va trebui, o voi face", a spus Trump.
New York
Times a relatat că avansul financiar iniţial al lui Trump faţă de fostul vicepreşedinte Biden, de la începutul acestui an, s-a evaporat şi că din cele 1,1 miliarde de dolari ale campaniei sale şi ale partidului, obţinute de la începutul anului 2019 până în iulie, s-au cheltuit deja peste 800 de milioane de dolari.
Trump, care înainte de a intra în politică era un bogat dezvoltator imobiliar din New York, a fost întrebat cât de mult ar putea cheltui din averea sa personală. El a trebuit să folosească bani proprii în 2016, pentru a-şi susţine campania.
"Tot ce este nevoie. Trebuie să câştigăm. Acestea sunt cele mai importante alegeri din istoria ţării noastre ”, a spus el.
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

