Doctorul Anthony Fauci, folosit fără acordul său într-un videoclip de campanie al lui Donald Trump

Declarațiile doctorului Anthony Fauci au fost folosite fără acordul său într-un clip de campanie electorală al echipei lui Donald Trump. În videoclipul de 30 de secunde, se află un pasaj scurt dintr-un interviu susținut de medic, în care acesta pare că laudă felul în care președintele american a gestionat pandemia.
„În aproape cinci decenii de serviciu public, eu nu am susţinut niciodată vreun candidat” în alegeri, a anunţat, într-un comunicat transmis CNN, celebrul director al Institutului american de de boli infecţioase, citat de News.ro.
„Nu-mi pot imagina că (...) oricine altcineva ar face mai mult”, sunt cuvintele doctorului Fauci din clipul menționat anterior. Cu toate acestea, fragmentul este scos din context, întreaga declarație având cu totul alt sens, menționează sursa citată.
„Declaraţiile care îmi sunt atribuite fără permisiunea mea de către echipa de campanie a Partidului Republican au fost scoase din context, dintr-un comentariu pe care l-am făcut acum mai multe luni cu privire la eforturile autorităţilor sanitare federale”, subliniază medicul imunolog în replica trimisă la CNN.
Cu toate acestea, președintele american își apără clipul de campanie și laudă demersurile pe care le-a facut de-a lungul timpului împotriva pandemiei. „Sunt chiar declaraţiile doctorului Fauci” în acest clip, a subliniat pe Twitter Trump.
Doctorul Fauci, în vârstă de 79 de ani, un expert recunoscut mondial, a fost nevoit deseori să clarifice sau să corecteze declaraţii adesea aproximative ale lui Trump despre vaccinuri şi tratamente împotriva covid-19 aflate în curs de dezvolatre, scrie news.ro.
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

