Zi istorică la Londra! Charles al III-lea a fost încoronat: „Nu am venit să fiu servit, ci să servesc”. VIDEO

La opt luni după ce a devenit rege, Charles al III-lea a fost încoronat, sâmbătă, la Westminster Abbey, în cadrul unei ample ceremonii religioase, în faţa a aproape 2.300 de invitaţi.
La începutul slujbei, un copil s-a apropiat de Charles al III-lea şi i-a spus: „Majestate, ca şi copii ai Împărăţiei lui Dumnezeu, vă urăm bun venit în numele Regelui regilor”. Charles a răspuns: „În numele Lui şi după exemplul Lui, nu vin să fiu servit, ci să servesc”, notează News.ro.
Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby i-a pus coroana Sfântului Eduard pe cap. Cu puţin timp înainte, suveranul a depus un jurământ prin care jură să-şi servească supuşii şi să protejeze Biserica Angliei al cărei cap suprem este şi a primit ungerea, protejat de paravane, scrie AFP.
Punctul culminant al acestei sfinţiri, pregătit fără prea mult entuziasm popular şi marcat de arestările manifestanţilor antimonarhiei, Arhiepiscopul de Canterbury i-a aşezat pe capul suveranului în vârstă de 74 de ani coroana Sfântului Eduard, din aur masiv şi împodobită cu rubine.
Au sunat trompete şi s-au auzit salve de tun în Marea Britanie sau s-au tras din ambarcaţiunile Royal Navy pe mare.
Prinţul William i-a adus un omagiu tatălui său în timpul ceremoniei de încoronare. Moştenitorul tronului, William, Prinţul de Wales, a îngenuncheat în faţa tatălui său şi a spus: „Eu, William, Prinţ de Wales, îţi jur loialitatea mea şi îţi voi aduce credinţa şi adevărul, în calitate de supus. Aşa sa mă ajute Dumnezeu!”. Apoi şi-a sărutat tatăl.
Camilla, în vârstă de 75 de ani, a doua soţie a lui Charles, a fost binecuvântată şi încoronată.
Charles al III-lea a devenit rege al Regatului Unit şi al 14 ţări din Commonwealth, din Canada până în Australia şi până în Jamaica, în septembrie, la moartea mamei sale Elizabeth a II-a, în vârstă de 96 de ani.
Sursă foto/video: Youtube The Royal Family
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

