Putin a promulgat ieşirea Rusiei din tratatul care interzice testele nucleare

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, astăzi, legea revocării ratificării Tratatului Interzicerii Testelor Nucleare (TICEN/CTBT), în timpul Războiului din Ucraina şi unei crize cu Occidentul, relatează AFP, citat de news.ro.
Legea revocării ratificării Tratatului Interzicerii Testelor Nucleare a fost adoptată mai întâi de către Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, după care a fost adoptată în unanimitate de Consiliul Federaţiei la sfârşitul lui octombrie.
Tratatul a fost adoptat de către Adunarea Generală a ONU în septembrie 1996 şi a fost deschis ratificării. Rusia l-a ratificat în 2000.
La începutul lui octombrie, Vladimir Putin a anunţa că ţara sa ar putea să revoce ratificarea TICEN şi să răspundă astfel Statelor Unite, care nu l-au ratificat niciodată.
Autorităţile ruse au subliniat că revocarea documentului nu înseamnă că Kremlinul va relua testele nucleare, cel puţin pentru moment, întrucât „moratoriul rămâne” în vigoare.
"Preşedintele rus a spus foarte clar: trebuie să ne pregătim poligoanele de testare pentru reluarea testelor. În practică, însă, testele vor fi reluate numai după ce SUA vor efectua teste similare”, a declarat ministrul adjunct rus de externe Serghei Riabkov, citat de Agerpres.
De la începutul Războiului din Ucraina, în februarie 2022, preşedintele rus a ameninţat cu un recurs la arma nucleară şi a desfăşurat în vara lui 2023 armament nuclear tactic în Belarus, cel mai apropiat aliat al său, scrie news.ro.
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

