Navă capturată în Marea Roșie de rebelii houthi din Yemen. MAE: Un cetățean român s-ar afla printre membrii echipajului

Un cetăţean român s-ar afla printre membrii echipajului navei Galaxy Leader, sub pavilion Bahamas, care naviga în Marea Roşie şi a fost capturată de către miliţiile Houthi, anunţă MAE, citat de news.ro.
„La data de 19 noiembrie, nava Galaxy Leader, sub pavilion Bahamas, care naviga în Marea Roşie, a fost capturată de către miliţiile Houthi şi dusă lângă coasta statului Yemen, iar din informaţiile de primă sesizare, printre membrii echipajului s-ar afla şi un cetăţean român. Din dispoziţia ministrului afacerilor externe a fost activată Celula de Criză Interinstituţională, fiind demarate procedurile standard pentru astfel de cazuri care implică cetăţeni români”, transmite MAE.
Ministerul Afacerilor Externe, prin Celula de Criză Interinstituţională, în cooperare şi coordonare cu celelalte autorităţi române cu atribuţii în materie şi în strânsă legătură cu alţi parteneri internaţionali continuă să monitorizeze cu maximă atenţie situaţia şi întreprinde demersuri în vederea soluţionării acesteia, precizează instituţia.
Israelul a anunţat, duminică, că rebeli houthi din Yemen au capturat o navă cargo deţinută de britanici şi operată de japonezi în sudul Mării Roşii, descriind incidentul drept un „act de terorism iranian” cu consecinţe asupra securităţii maritime internaţionale, relatează Reuters.
Compania japoneză Nippon Yusen (9101.T), cunoscută şi sub numele de NYK, a declarat că a înfiinţat un grup de lucru pentru a colecta mai multe informaţii, inclusiv cu privire la siguranţa celor 25 de membri ai echipajului, care provin din Filipine, Bulgaria, Ucraina, România şi Mexic. Nava, un transportor de maşini, se îndrepta spre India dinspre Europa fără încărcătură, a declarat un purtător de cuvânt.
Sursă foto: g4media.ro
Eveniment
Social
Sănătate
Educație

JUDEŢUL CONSTANŢA. Un şofer s-a ales cu dosar penal după ce a lovit un pieton şi apoi a plecat de la locul accidentului

7 lei/net în plus la salariu. Singura majorare pe care au primit-o angajații Direcției Județene de Statistică Constanța în ultimii ani

JURNAL PORTUAR, 4 decembrie. 60 de nave s-au aflat azi dimineață sub operare în porturile de la malul mării
Grefierii au protestat la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Peste 1.000 de angajați și-au strigat nemulțumirile
Poștașii au protestat în fața sediului Prefecturii Constanţa. Sunt nemulțumiți de salarii, condițiile de muncă și conducerea companiei
Bărbat reţinut după un accident în Mamaia Nord: nu avea permis de conducere şi era şi beat. Etilotestul a indicat 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat
Control în Portul Constanţa. Comisarii de la Garda de Mediu au dat 5 amenzi în valoare de 320.000 de lei
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

