RĂZBOI ISRAEL- HAMAS. O femeie de origine română și fiica ei se numără printre ostaticii eliberați de Hamas. Alţi oameni vor fi eliberaţi astăzi

13 ostatici israelieni au fost eliberați vineri de Hamas, printre aceştia aflându-se și Danielle Aloni, o femeie cu origini românești care fusese răpită împreună cu fetița ei de 4 ani. Tatăl Daniellei Aloni este născut în România, el mutându-se în Israel împreună cu familia sa.
Danielle a fost luată ostatică pe 7 octombrie. Şi sora ei, Sharon, gemenii ei de 3 ani ani și soțul ei, David, au fost de asemenea răpiți de Hamas, potrivit presei de la Tel Aviv. În timpul atacurilor, ultimul mesaj pe care Danielle l-a transmis familiei sale spunea că „în casa lor erau teroriști” și îi era teamă că nu vor supraviețui, potrivit BBC News.
Ulterior, Danielle a apărut într-un clip publicat de Hamas pe rețelele sociale, alături de alte două femei israeliene ostatice în Fâşia Gaza. Cele trei stau pe scaun una lângă alta, iar Danielle Aloni îl acuză pe Netanyahu de crime de război și îi cere să încheie un schimb de prizonieri pentru a obţine eliberarea lor.
După apariția videoclipului, tatăl lui Danielle, Remus Aloni, a reacționat, spunând că atunci când și-a văzut fiica în imagini inima sa „aproape a încetat să mai bată”.
"Sunt fetele mele. Sharon, care e fata mai mică, și Danielle, care e fata mai mare, și două gemene, a lui Sharon, și fata lui Danielle, toate trei nepoțelele mele, de trei ani și de cinci ani și jumătate. Alarmele au început la ora șase dimineața, cu toții au intrat acolo, într-o cameră de siguranță. „Fum a început să intre în cameră și noi nu credem că mai ieșim, vă iubim pe toți”, și cu asta s-a terminat, n-am mai avut nicio legătură. Numai ca să poți să-ți închipui. Eu o aud pe fata mea, aud groaza din glasul ei și nu pot să fac nimic", spunea atunci Remus Aloni, citat de digi24.ro.
Douăzeci şi patru de persoane fac parte din grupul ostaticilor eliberaţi vineri de Hamas, anunţă Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR). Ostaticii eliberaţi au sosit în Israel, a arătat armata israeliană. Totodată, Forumul Familiilor Ostaticilor şi Persoanelor Dispărute, înfiinţat după atacul de la 7 octombrie, anunţă că patru copii şi şase femei se află printre ostaticii eliberaţi.
Potrivit unor oficiali israelieni, 14 ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza de Hamas urmează să fie eliberaţi sâmbătă, în schimbul a 42 de deţinuţi palestinieni, în a doua zi a unui armistiţiu.
Sursă foto: stirilekanald.ro
Eveniment
Social
Sănătate
Educație

Ministerul Dezvoltării: „Cazinoul din Constanța este restaurat, am finalizat recepția lucrării” - VIDEO

Polițiștii din Constanța au efectuat o percheziție într-un dosar privind munca minorilor și drepturile de autor

Florin Mitroi: „Publicul poate explora gratuit mormântul timp de o lună” - VIDEO
Femeie din Ovidiu, dispărută de trei luni. Poliția cere ajutorul populației
Creșă nouă în Medgidia. Cseke Attila: „Au fost aprobate noi priorități pentru proiectele finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții”
Acțiune a polițiștilor rutieri în municipiul Mangalia
Ați văzut-o? O minoră este căutată de polițiști
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

