Mozaic - 1 noiembrie 2021
Tătarii și turcii, prezențe active în istoria Dobrogei
Dacă s-ar crede că pentru musulmani, trecerea Dobrogei de sub stăpînire otomană sub administraţie românească la 1878, în urma Războiului de Independenţă, a fost marele şoc, greul a venit, ca pentru restul populaţiei ţării, odată cu instalarea comuniştilor la putere. Un istoric tătar, Metin Omer, profesor la Universitatea Ovidius din Constanţa, ne va spune ce a însemnat pentru neamul său prigoana comunistă.
Iar dacă tătarii au fost goniţi spre Turcia, Turcia trimite de ceva timp în Dobrogea oameni de afaceri, profesori, constructori, bucătari. Ce îi atrage pe ei aici şi care sunt asemănările dintre turci şi români ne spune un turc din Turcia, cu rădăcini în România.
Dar mai întâi o mică trecere prin istorie – povestită de tînărul profesor de la Ovidius,
care ţine cursul de istoria şi civilizaţia tătarilor - şi mai nou un curs de istoria minorităţilor.
Despre ce avem în comun noi, românii, şi turcii, în afară de istorie, mai ales de aici din Dobrogea, ne va spune un turc a cărui familie vine din Ada Kaleh, insula de pe Dunăre scufundată în anii 70. În memoria raiului de pe Dunăre, familia sa i-a dat fiului numele Tuna – care înseamnă Dunăre. Aşa îl cheamă pe interlocutorul nostru – Tuna Balkan. Un nume care nu mai are nevoie de traducere.
Dragii noştri – români, turci, tătari, greci, armeni, orice naţie aţi fi, vă mulţumim mult că ne urmăriţi! Pentru voi ne străduim să fim mai buni. Pentru noi şi pentru toţi cei dragi ai voştri, străduiţi-vă să rămîneţi sănătoşi. Şi să facem, cu toţii, Bine.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

