Live

Întoarcerea la Moromete: pe ce ne bazăm?

2020 şi 2021 – între deciziile noastre proaste şi cei care le-au generat
Întoarcerea la Moromete: pe ce ne bazăm?

Ce ne mai place să personificăm... De parcă 2020 ar avea un contur fizic către care putem să scuipăm, să înjurăm, să dăm cu pumnii şi cu picioarele, ne lepădăm de Anul Vechi şi ne îndreptăm cu speranţă către Anul Nou 2021. Şi eu am zis, am scris şi am gândit urât la adresa lui 2020, care ne-a adus atâtea necazuri. Doar că nu el, ci noi, oamenii ni le-am adus.

Nu fiecare dintre noi, că nu-mi pun acum cenuşă în cap, ci aceia care au luat decizii proaste ce ne-au afectat pe toţi sau cei care au comis greşeli catastrofale ce îşi vădesc efectele pe termen lung. Da, e vorba şi despre cercetări făcute fără responsabilitate, şi despre un mod de viaţă neecologic, şi despre corupţie, şi despre alegeri proaste făcute la vot.

Şi vreau să fac aici nişte consideraţii despre rolul presei în tot dezastrul acesta din 2020, care poate continua în 2021, indiferent de aspiraţiile şi speranţele noastre:

RESPONSABILITATEA JURNALIŞTILOR este un concept asupra căruia nu insistăm îndeajuns. Responsabilitatea de a SELECTA, din avalanşa de informaţii care ajung într-o redacţie, acele informaţii care trebuie să ajungă la public. De a le IERARHIZA, astfel încât atenţia receptorului să fie canalizată corect. De a le VERIFICA, astfel încât minciunile, manipulările, calomniile să nu fie difuzate.

Până nu demult, regulile acestea erau respectate şi nu te puteai numi jurnalist dacă nu le ştiai sau nu le aplicai. În funcţie de asta erau judecate canalele de informare în masă. Publicul, indiferent de educaţia sa sau de clasa socială, avea posibilitatea de a alege, ÎN CUNOŞTINŢĂ DE CAUZĂ, informaţia serioasă, corectă SAU divertismentul tabloidelor. Fiecare dintre noi vedea diferenţa între un ziar serios sau o televiziune serioasă şi o fiţuică uşurică sau o televiziune de divertisment. Ştia ce preţ să pună pe fiecare.

Nu ştiu dacă mai este vreun loc în lumea asta în care să se întâmple aşa. Criteriile de ierarhizare au dispărut, iar nevoia de audienţă şi spectrul falimentului, într-o lume asaltată de informaţie, pe toate canalele posibile, pe toate device-urile posibile, au făcut ca jurnalismul/jurnalistul serios, sobru, corect, să fie o specie pe cale de dispariţie.

Consecinţele sunt deplorabile. Apar informaţii neverificate, pentru că nu ne mai permitem să aşteptăm verificarea lor, în timp ce concurenţa ne ia faţa şi le dă drumul pe piaţă. Apar TOATE informaţiile, indiferent de importanţa lor, căci nu ne mai permitem să judecăm în locul publicului, cu responsabilitatea pe care ar trebui să o avem, ca jurnalişti, ce este de interes public şi ce nu. Apar TOATE calomniile pentru că nu ne mai permitem să aşteptăm până când altera pars (cealaltă parte) se dezmeticeşte din pumni şi reuşeşte să-şi formuleze un punct de vedere. O să publicăm şi acel punct de vedere, la un moment dat, dar nu mai e treaba noastră dacă cel care a auzit atacul va auzi şi apărarea...

Ce rezultă din toate astea? Rezultă fake news şi decizii proaste ale oamenilor generate de avalanşa de neoprit a ştirilor false amestecate printre ştiri adevărate şi aruncate pe piaţă cu toptanul.

Ne-am bazat pe autoreglementarea presei – s-a ales praful de ea. Nimic din ce e autoreglementat nu poate rezista pe piaţă fără un sprijin financiar, pentru că publicaţiile sau televiziunile care nu dau doi bani pe reglementare – în sensul respectării deontologiei – sunt pe primele locuri în vânzări. De cele mai multe ori adevărul nu este la fel de senzaţional şi apetisant ca delicioasele fakenews croşetate cu pricepere.

Iar sprijinul financiar – de care este nevoie – se traduce, de fapt, prin ceea ce se numeşte în engleză BIAS,iar în română PĂRTINIRE, adică o abatere de la drumul drept, o aplecare către un curent/ o parte/ o ideologie anume – şi nici asta nu-i în regulă.

Democraţia, puterea poporului de a influenţa politicile statale, se bazează pe deciziile oamenilor, luate la vot. Iar deciziile luate de noi în cabina de votare se bazează pe toate informaţiile pe care le acumulăm în cei patru ani ai ciclului electoral.Dacă informaţiile – care ajung la noi prin mass media – sunt de proastă calitate, deciziile noastre vor fi proaste, e atât de simplu!

Din păcate, acest text al meu nu oferă o soluţie imbatabilă. Poate statul să sprijine, prin mecanisme care să evite părtinirea de care vorbeam mai sus (în favoarea partidelor aflate vremelnic la putere), canalele mass media ce dovedesc responsabilitate şi se autoreglementează. Ar putea chiar să instituie modalităţi de verificare a acestei responsabilităţi, după modelul Consiliului Naţional al Audiovizualului, dacă respectivul for ar fi depolitizat şi am identifica un algoritm care să-l păstreze obiectiv...

Da, asta ar deschide calea către CENZURĂ, un monstru pervers şi insidios ce apare lesne la orice mic dezechilibru al balanţei, dar poate ar merita să ne asumăm riscul, dacă avem în vedere războiul informaţional, avalanşa de fake newsşi procentul de spălaţi pe creier care îşi manifestă dreptul de vot.

Fii primul care scrie un comentariu!
NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Nu sunt admise atacurile la persoană, discriminarea de orice tip, limbajul vulgar, postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme este sancționată cu ştergerea imediată a comentariului!
Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233