Live

PRIMA ETAPĂ A VACCINĂRII

CONSTANȚA. Vaccinarea antiCOVID, tot mai solicitată de cadrele medicale ale Spitalului de Boli Infecțioase

Tot mai multe cadre medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța solicită vaccinarea. Este concluzia pe care o afirmă răspicat primul medic imunizat din județ - Sorin Rugină. Una dintre explicații: Până acum, nimeni nu a înregistrat reacții adverse. Peste 100 de cadre medicale din Constanța au fost vaccinate în primele două zile ale programului.
Publicat pe 28 decembrie 2020

155 de cadre medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase au fost programate inițial pentru imunizare. După prima zi de vaccinare, numărul doritorilor a crescut.

Numărul celor din spitalul nostru va ajunge la 165-170 chiar, cererea este foarte mare”, declară prof. univ. dr. Sorin Rugină, medic infecționist.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța este una dintre cele 10 unități medicale din țară unde duminică a început vaccinarea personalului împotriva noului coronavirus. 55 de angajați s-au vaccinat în prima zi. Iar luni, procesul era în plină desfășurare. Pentru medici este o gură de aer proaspăt după luni de zile de luptă. Și certitudinea că lupta cu pandemia poate fi câștigată de cei din linia întâi.

Fetița mea are o carte care se cheamă „Invenții și descoperiri” și ea știe la cei nouă ani ai ei, că descoperirea vaccinurilor a însemnat o evoluție uriașă pentru omenire prin eradicarea multor boli infecțioase”, declară dr. Aurelia Hangan, medic specialist boli infecțioase.

Era ceea ce așteptam de luni de zile. Așa că odată apărut vaccinul, nu am văzut niciun moment să temporizeze acest lucru”, declară dr. Ana-Maria Iancu, medic primar boli infecțioase.

Iar pe lângă susținerea primilor colegi vaccinați, medicii mai au o explicație pentru creșterea numărului de cadre care optează pentru imunizare.

Au prins curaj. Practic, din cele 55 de carde medicale care s-au vaccinat ieri, nu am avut nicio reacție adversă. Nu febră, nu cefalee, cum ne așteptam. Ne așteptam să existe ceva reacții adverse dar nu s-a întâmplat nimic”, menționează conf. Irina Magdalena Dumitru, șef Secție II Adulți Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

Procesul de vaccinare este unul destul de elaborat. Cei deja programați, conform unor liste anterioare, intră pe un culoar special amenajat și completează un formular prin care își dau acordul. Apoi, se verifică starea lor de sănătate. În centrul de vaccinare se intră în grupe de câte cinci pentru că sunt tot atâtea vaccinuri într-un flacon. Astfel, nicio doză nu este irosită.

După imunizare, cadrele medicale mai au de așteptat.

Sunt reținuți pentru încă o perioadă de 15 minute pentru a fi monitorizați în vederea unor eventuale reacții locale adverse”, declară dr. Dana Efrim, medic rezident epidemiolog.

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța a primit 53 de flacoane de vaccin, în plus față de cele 34 solicitate inițial. Iar numărul dozelor îl depășește pe cel al cadrelor de la unitatea medicală care vor fi vaccinate.

În compesație pentru vaccinul rămas, vom ajuta și colegii de la Spitalul de Pneumoftiziologie, cu avizul Centrului Național de vaccinare”, declară prof. univ. dr. Sorin Rugină, medic infecționist.

Până când va începe vaccinarea și în rândul cadrelor medicale din restul spitalelor, personalul de la Infecțioase se ocupă de colegii lor. Emoțiile sunt enorme.

Vrei să fie totul bine și știi că-ți este însărcinată o responsabilitate pentru întreg colectivul”, declară Larisa Scutaru, asistent medical.

În Constanța sunt incluse șase spitale în prima etapă de vaccinare: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Spitalul Militar și spitalele municipale din Medgidia și Mangalia. În schema inițială, pentru etapele II și III, la nivelul județului Constanța a fost estimat un număr maxim de 36 de centre de vaccinare, dintre care 17 în municipiul Constanța.

Fii primul care scrie un comentariu!
NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Nu sunt admise atacurile la persoană, discriminarea de orice tip, limbajul vulgar, postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme este sancționată cu ştergerea imediată a comentariului!

Mai multe

Vaccinarea antigripală, gratuită pentru toată lumea

Un domn s-a vaccinat în fiecare an. Acum, din cauza pandemiei, a fost cu atât mai interesat să se vaccineze din...

Recuperare post-COVID la Sanatoriul din Techirghiol: pacienții vindecați, pot scăpa mai ușor de sechelele rămase

Sechelele după COVID pot fi multiple și foarte diverse, de la pacient la pacient, însă la Sanatoriul balnear din...

TULCEA. Se caută medici, asistenți și registratori, voluntari pentru campania de vaccinare

Etapa a doua de vaccinare se apropie cu pași repezi în toată țara. Astfel, în fiecare județ, s-au început...

Servicii medicale acordate prin telemedicină. Medicii de familie ar putea oferi consultații la distanță până pe 31 martie

O vizită amânată la medic poate face diferența între a trata din timp o afecțiune și a ajunge mai târziu la...

Casa Națională de Asigurări de Sănătate: Consultațiile la distanță, posibile până la 31 martie 2021

Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță prelungirea măsurilor instituite în contextul pandemiei de...

Faza a doua de imunizare, la Constanţa: persoanele vârstnice sau cele cu afecțiuni cardiovasculare, printre categoriile ce vor fi vaccinate

La sfârşitul lunii ianuarie, ar urma să înceapă a doua fază de vaccinare, destinată populației cu grad ridicat...

Și medicii militari de la Constanța s-au vaccinat. "Este un moment istoric și noi facem parte din el"

După ce le-a fost cercetat istoricul medical, personalul de la Spitalul Modular Militar din Constanța s-a vaccinat...

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233