TESTUL PCR, MAI UȘOR ȘI MAI RAPID
Testare COVID fără programare și rezultate în maximum 12 ore, în cabinetele medicale amplasate în parcările unor centre comerciale din Constanța
Numărul constănțenilor care merg din proprie inițiativă să se testeze crește de la o zi la alta. Odată cu relaxarea măsurilor, oamenii au început să se gândească din nou la vacanță, iar asta înseamnă automat să aibă un rezultat negativ la testul Real-Time PCR. La centrele private este nevoie tot timpul de programare, iar acest lucru nu este o opțiune pentru cei care trebuie să plece urgent din țară. O variantă mai rapidă este testarea la unul dintre punctele medicale amplasate în parcările unor centre comerciale din oraș.
Gabriela Gheorghe urmează să plece zilele următoare din țară. A venit la cumpărături la un centru comercial din oraș și pentru că tot se afla acolo, a cerut și informații despre testarea pentru COVID-19.
„Urmează să plec în Italia la sfârșitul lunii și deși sunt vaccinată, deocamdată se cere să avem și acest test”, spune Gabriela Gheorghe.
Și alți constănțeni au nevoie de un rezultat negativ al testului Real-Time PCR pentru a călători. Le este la îndemână să se testeze fără a face o programare în prealabil.
„În Spania pentru două-trei luni de zile. Sunt mult mai practice decât să mergi la o clinică, să faci programare. Mult mai bine să vin aici să fac testul”, spune un constănțean.
Cei care au nevoie urgentă de un test Real-Time PCR pot veni la punctele medicale amplasate în parcările unor centre comerciale din oraș.
La un astfel de centru medical, nu este nevoie de programare, iar timpul de prelucrare a testului este unul redus. Așadar, pacienții primesc în câteva ore rezultatul, în limba română, dar și varianta tradusă în limba engleză. Pe lângă PCR, aici se pot face şi teste antigen, dar şi de anticorpi.
„PCR-ul pentru a călători în afară. Vacanțe, muncă, dar PCR-ul este cel mai căutat. Pentru durată vom avem șase-12 ore, iar pentru cost este 340 de lei”, a declarat Nicoleta Paşata, asistent medical generalist.
Specialiștii în turism sunt de părere că va mai dura până când nu va mai fi necesară testarea pentru COVID-19 intrarea în diferite țări.
„Le trebuie test PCR pentru majoritatea destinațiilor și considerăm că doar cei vaccinați au șansa să meargă spre Grecia sau Turcia, care au reglementat că pot cei vaccinați să intre fără test PCR: De altfel, Egiptul, care este printre principalele favorite, solicită testul PCR la intrare. Cu siguranță se va menține până la 1 iulie până când vedem că Uniunea Europeană și în general celelalte țări vor reuși să domine pandemia și să apoi să reușim să călătorim fără probleme”, a declarat Cristian Bărhălescu, patron agenție de turism.
Teste PCR se fac la toate clinicile medicale din oraș și la majoritatea laboratoarelor de analize. Atenție, însă, este nevoie de programare.
Reporter: Test Real-Time PCR?
Recepționer clinică medicală: Vă interesează un PCR?
Reporter: Da. Se poate fără programare?
Recepționer clinică medicală: Nu, se face doar cu programare.
Reporter: Și cât durează rezultatul?
Recepționer clinică medicală: În 24 de ore aveți rezultatul.
Reporter: Test Real-Time PCR?
Recepționer clinică medicală: Da?
Reporter: Am nevoie de programare?
Recepționer clinică medicală: Pentru cel Real-Time, da.
Peste 5.000 de teste Real-Time PCR şi aproximativ 500 de teste rapide au fost efectuate săptămâna trecută în judeţul Constanţa, conform datelor oferite de autoritățile sanitare.
Eveniment
Social
Externe
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

