Şeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate: Pacienții refuzați la analize pe motiv că s-au terminat banii să facă reclamații

Pacienții care vor să facă analize, dar sunt refuzați pe motiv că s-au terminat banii, să facă reclamații, recomandă șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. El spune că toate laboratoarele trebuie să accepte să facă analize decontate, cu trimitere de la medicul de familie, potrivit digi24.ro.
În situaţia în care fondurile alocate de casa de asigurări de sănătate au fost epuizate la momentul în care asiguratul solicită acordarea serviciilor recomandate, acesta va beneficia de investigaţii, urmând ca furnizorul să primească ulterior contravaloarea lor, peste valoarea de contract, prin încheierea unui act adiţional, în baza documentelor care justifică acordarea investigaţiilor recomandate de medicul de familie pentru evaluarea stării de sănătate a asiguratului asimptomatic cu vârsta de peste 40 de ani.
"Niciun furnizor de servicii paraclinice nu poate refuza acordarea investigaţiilor recomandate de medicul de familie în cadrul consultaţiei de prevenţie pentru asiguratul din lista proprie cu vârsta de peste 40 de ani, pe motiv că s-au epuizat fondurile. Îi încurajez pe toţi
cei care întâmpină astfel de probleme să sesizeze casele de asigurări de sănătate pentru remedierea unor astfel de situaţii", a declarat Adrian Gheorghe, preşedintele CNAS.
Începând cu luna iulie 2021, investigaţiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultaţiilor de prevenţie, acordate pentru toate categoriile de vârstă, se decontează din fondul alocat de casele de asigurări de sănătate pentru investigaţii paraclinice, prin intermediul contractelor încheiate cu furnizorii de servicii paraclinice, în limita valorilor de contract, a informat CNAS.
Excepţie fac investigaţiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultaţiilor de prevenţie efectuate asiguraţilor din lista proprie cu vârsta de peste 40 de ani, care pot fi acordate de furnizorii de servicii paraclinice şi peste valoarea de contract, în limita fondurilor alocate asistenţei medicale din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţi paraclinice, mai scrie sursa citată.
Sursă foto; alphaclinic.ro
Eveniment
Social
Externe
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

