dobroge.tv

Live

Criza medicamentelor continuă. Antiviralele necesare pacienților cu COVID lipsesc din farmaciile din Constanţa şi Mangalia

13 octombrie 2021

Criza medicamentelor continuă. Antiviralele Tocilizumab, Remdesivir, Favipiravir și Umifenovir sunt esențiale în tratarea pacienților infectați cu SARS-COV2. Din păcate, acestea nu se găsesc în unele dintre unitățile sanitare din țară și din județul Constanța. Cât despre farmacii, nici nu mai vorbim. Medicamentele care ar putea fi luate în baza unei prescripții, nu se pot nici măcar comanda, pentru că ele lipsesc de la producător.

Rata infectărilor cu SARS-CoV2 crește îngrijorător de la o zi la alta. Miercuri incidența în municipiu depășea 9, iar în județ a trecut de pragul la 7 la mia de locuitori. De asemenea, situația în spitale este destul de gravă. Aproape 500 de persoane sunt internate în unitățile medicale din Constanța. În contextul crizei sanitare, medicamentele esențiale pentru tratarea bolnavilor cu COVID sunt deficitare. La Spitalul Municipal Mangalia de pildă, continuă să lipsească două dintre ele. Iar nevoia este una acută acolo pentru că în acest moment sunt internați 112 pacienți, dintre care nouă se află la secția de Terapie Intensivă.

“Exact medicamentele specifice protocolului de tratament: Tocilizumab şi Remdesivir. S-au făcut numeroase solicitări către minister, așa funcționează distribuirea lor către spitalul nostru, dar nu am primit până acum nicio veste despre distribuirea acestora”, a declarat dr. Alina Dan, manager Spitalul Municipal Mangalia.

La unitățile medicale din Medgidia și Palazu, lucrurile stau ceva mai bine. Aproximativ 60 de flacoane de Remdesivir au ajuns de curând la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie. Chiar dacă momentan medicamentele sunt suficiente, stocurile se epuizează repede din cauza numărului tot mai mare de bolnavi.

Potrivit unui studiu realizat în luna martie a anului trecut, Tocilizumab este un antiinflamator care reduce riscul de deces al pacienților spitalizați cu forme severe de COVID-19.

Aceste antivirale se administrează doar în unitățile medicale și sunt destinate pacienților cu forme severe ale infecției cu SARS-CoV2. În schimb, Favipiravir și Umifenovir se pot prescrie și de către medicii de familie pacienților care se tratează acasă. Favipiravirul, spre deosebire de Remdesivir, care se face intravenos, presupune administrarea de pastile, lucru care este în beneficiul celor aflaţi în primele zile de boală.

“Sigur că am avut pacienți care au avut nevoie de antivirale, mulți dintre ei care au fost spitalizați au beneficiat de antiviralele care s-au găsit în acel moment în spitale, dar pentru tratamentul ambulator, nu au avut posibilitatea să și le procure, dacă le-am fi prescris. Am înțeles că sunt pacienți care mai aduc din străinătate, își procură de prin Turcia, de prin Ucraina”, a declarat dr. Despina Vafiadis, medic de familie.

Echipa Dobrogea Tv a intrat din nou în câteva farmacii din Constanța și din Mangalia pentru a vedea care mai este situația medicamentelor. Răspunsul a fost în continuare negativ.

Potrivit autorităților centrale, mii de flacoane de Tocilizumab și Remdesivir au ajuns în țară și urmează să fie distribuite către spitale.

Mai multe
Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233