dobroge.tv

Live

O echipă Dobrogea TV a filmat din Secţia de Terapie Intensivă de la Medgidia. Cum arată lupta pentru viaţă printre bolnavi conectaţi la aparate şi cadre medicale epuizate

04 decembrie 2021
Publicitate

Nu neglijaţi simptomele de boală! Cereţi sfatul unui medic iar dacă vă este recomandat să mergeţi la spital, nu amânaţi! Este îndemnul cadrelor medicale după ce tot mai mulţi constănţeni, deşi infectaţi şi cu simptome agresive, aleg să se trateze la domiciliu. Nu doar că nu se vindecă, dar îşi pun viaţa în pericol. Astfel se înregistrează mare parte din decesele cauzate de COVID-19. Vă avertizăm ca urmează imagini care vă pot afecta emoțional. Nu neglijaţi simptomele de boală! Cereţi sfatul unui medic iar dacă vă este recomandat să mergeţi la spital, nu amânaţi! Este îndemnul cadrelor medicale după ce tot mai mulţi constănţeni, deşi infectaţi şi cu simptome agresive, aleg să se trateze la domiciliu. Nu doar că nu se vindecă, dar îşi pun viaţa în pericol. Astfel se înregistrează mare parte din decesele cauzate de COVID-19. Vă avertizăm ca urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Ne aflăm într-un salon de Terapie Intensivă cu un singur pacient. Așa cum puteți observa, bolnavul este conectat la surse de oxigen și în permanență lângă el stă un cadru medical, o asistentă care îl supraveghează 24 din 24 de ore.

Chiar dacă numărul persoanelor infectate cu SARS CoV-2 a scăzut, pe secțiile de Terapie Intensivă încă mai sunt pacienți care luptă în fiecare zi pentru a învinge boala. Mai grav este că mulți dintre aceștia au ajuns la spital în ultimul moment.

“Nea Jeane, nu te mișca, aproape am terminat. Rămâi fix în poziția aia. Aproape am terminat. Hai, că nu te-a durut atât de tare... recunoaște!”, se aude vocea unui doctor.

„După 16 zile am vrut să mă tratez. Mi-a dat doamna doctor tratament. Am făcut tratamentul acasă și nu, nu a corespuns cu nimic. Normal că dacă nu veneam, muream”, a spus o pacientă.

Și doctorii de la Spitalul Municipal Medgidia spun că cel mai dificil pacient este cel care se prezintă târziu la medic. Cu o simptomatologie agresivă, intervenţia medicală tardivă este în defavoarea pacientului. O spun cei care luptă, în prima linie, pentru a salva vieţi.

“Foarte rar avem bolnavi care au doar penumonie, mai ales la Medgidia. De când a început pandemia am avut cele mai complexe cazuri. Este o pacientă care probabil o să ajungă în terapie. Mai grav este că ea refuză ideea de terapie”, a declarat dr. Mihaela Jiglău, medic primar Medicină Internă Spitalul Municipal Medgidia.

„Din nefericire, cei care se prezintă, se prezintă mult prea târziu când deja nu mai putem să-i ajutăm. De aceea, ca și un mesaj pentru cei care sunt diagnosticați, sunt confirmați, dacă au „o cât de mică” simptomatologie, să se prezinte la spital”, a spus Lacme Ismael, asistent șef secție Medicină Internă.

Deși sunt epuizate, cadrele medicale nu renunță. Zilnic, vin la muncă cu speranța că pacienții lor vor supraviețui și se vor însănătoși. Luptă alături de ei pentru a le da și o doză de încredere și optimism că vor trece cu bine peste această boală.

„Acest virus este foarte parșiv. Deci, poți să zici că este o simplă gripă, o simplă pneumonie, dar nu este așa. Deci, virusul face ravagii în organismul omului”, a mai spus Lacme Ismael, asistent șef secție Medicină Internă.

“Boala este ondulantă. Deci sunt pacienți care vin bine, oarecum bine zicem noi cu o formă ușoară spre medie și sub tratamentul corect, ea se agravează. Sunt pacienți care vin cu forme medii și se stabilizează”, a declarat dr. Mihaela Jiglău, medic primar Medicină Internă Spitalul Municipal Medgidia.

Cele care se ocupă de pacienți nu sunt doar niște simple cadre medicale, ci sunt și psihologii bolnavilor care au nevoie de cineva cu care să împartă suferința, având în vedere că familiile lor nu au acces în aceste secții.

COVID 19 produce efecte serioase asupra organisumului. Dincolo de stările de anxiextate și depresie pe care le pot resimți o parte din pacienți, acest virus afectează pe termen lung capacitate respiratorie, spun specialiștii. Pentru acest lucru, recuperarea kinetoterapeutică este o alternativă eficientă.

Medicii ştiu cel mai bine că asistența medicală acordată la scurt timp după debutul bolii, mai ales la pacienţii cu istoric medical nefavorabil, poate fi salvatoare. Însă, unii pacienţii refuză să creadă în existenţa acestui virus și se tratează ca pentru o răceală banală, alţii se încăpăţânează să rămână în confortul casei, ignorând riscurile. Motiv pentru care, întregul personal medical îi roagă pe oameni să nu neglijeze simptomele de boală și să vină la spital, înainte de a fi prea târziu.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233