Live

Vaccinul antigripal, la mare căutare

Prea puține doze de vaccin antigripal au ajuns la cabinetele medicilor de familie. Acestea nu acoperă nici 20% din necesar. Noua tranșă, de 500.000 de vaccinuri a fost repartizată săptămâna trecută la nivel național, însă medicii sunt îngrijorați că nu vor putea imuniza pe toată lumea care solicită acest lucru.
publicat pe 26 octombrie 2020
Ina Popescu

Doamna Musever are 63 de ani. A venit la cabinet împreună cu soțul. Spune că de 15 ani se imunizează amândoi și că este foarte important pentru ei să se știe în siguranță, mai ales că suferă de mai multe afecțiuni.

„M-am simțit foarte bine în fiecare an și abia am așteptat să ne invite să ne vaccinăm. Am pensia mică și nu ne-am permis să îl cumpărăm de la farmacie”, spune doamna Musever.

Fie că îl achiziționează din farmacii, fie că așteaptă doza gratuită de la medicul de familie, cei mai mulți dintre constănțeni au înțeles importanța imunizării și se vaccinează an de an.

„De 10 ani sau mai mult, cred că de 15. În fiecare toamnă mi-l fac. Și eu și soțul meu, ne facem amândoi. Să prevenim orice surpriză neplăcută”, spune o constănțeancă.

„Acum vin de la vaccin. An de an mă vaccinez antigripal”, declară un constănțean.

Specialiștii spun că momentul optim vaccinării pentru cei care au mai făcut vaccinul, este în a doua jumătate a lunii octombrie, adică acum. Astfel, imunizarea va dura până la sfârșitul sezonului rece, în martie.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății, sunt imunizate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice, cu boli metabolice, bătrânii și copiii instituționalizați, personal medical și gravide.

„ Noi avem foarte multe boli. Am și diabet, sunt și hipertensivă și cardiacă, mai am și gonartroză. Mie mi-a făcut și foarte bine. Stăteam câte o lună în pat când răceam, dar de când fac antigripalul, nu am făcut deloc gripă”, spune doamna Musever.

Medicii de familie sunt îngrijorați de numărul foarte mic al dozelor primite. Aceștia spun că nu vor fi suficiente pentru a acoperi necesarul și că cererea este foarte mare în această toamnă.

„Noi vaccinăm în măsura posibilităților și în măsura în care ni s-a onorat comanda făcută de vaccinuri. Deocamdată avem sub 20% din necesarul de vaccin. Vaccinăm cu precădere în această tranșă pacienții cu diabet zaharat insulino-dependent, cei cu insuficiență cardiac, cei cu afecțiuni oncologice. Am vaccinat și copii până în 6 ani, în măsura în care au fost solicitări din partea părinților”, declară Despina Vafiadis, medic de familie.

Următoarea tranșă de 1.100.000 de doze de vaccin antigripal va fi repartizată la începutul lunii noiembrie. Până în prezent, în acest sezon nu au fost înregistrate cazuri confirmate de gripă.

Fii primul care scrie un comentariu!
NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Nu sunt admise atacurile la persoană, discriminarea de orice tip, limbajul vulgar, postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme este sancționată cu ştergerea imediată a comentariului!

Mai multe

CORONAVIRUS CONSTANȚA. 17 decese noi din cauza COVID-19, numărul total a ajuns la 256

Instituția Prefectului a anunțat că de la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au...

Arafat: „Avem 1400 de studenți care deja s-au înscris pe listă” pentru posturi de asistenți medicali în spitale COVID

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, afirmă că personalul din spitalele destinate COVID...

CORONAVIRUS ROMÂNIA, 23 noiembrie. 4.207 de noi îmbolnăviri, 130 de persoane au decedat - în ultimele 24 de ore

În urma testelor efectuate la nivel național, au fost confirmate 9.685 de cazuri noi de persoane infectate cu...

CONSTANȚA. Spitalul Județean extinde serviciile medicale pentru pacienții suspecți sau infectați cu COVID-19

Din pricina numărului crescut de pacienți suspecți sau infectați cu SARS-CoV-2 la Constanța, conducerea Spitalului...

CORONAVIRUS ROMÂNIA, 21 noiembrie. 9.685 de noi îmbolnăviri, 160 de persoane au decedat - în ultimele 24 de ore

În urma testelor efectuate la nivel național, au fost confirmate 9.685 de cazuri noi de persoane infectate cu...

Coordonatorul Comitetului pentru vaccinarea antiCOVID: „Vaccinarea va fi gratuită și va fi voluntară”

Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Comitetului Național de conducere a campaniei de vaccinare...

Containerele vor înlocui corturile la Spitalul Modular, pentru a asigura căldura necesară bolnavilor de COVID

Pe stadionul Portul din Constanța au început să apară primele echipamente pentru montarea containerelor în care...

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233