dobroge.tv

Live

30 de ani de la prima operație laparoscopică, de la Constanţa. Chirurgul Vasile Sârbu: ''Nimeni nu ne-a crezut la acel moment''

04 decembrie 2021

Au trecut 30 de ani de la prima operație laparoscopică din România. Intervenția a avut loc la Constanța iar, pentru pacienta în vârstă de 33 de ani, speranța unei vieți normale stătea în mâinile cadrelor medicale. Operația care a durat 45 de minute a fost una mai puțin dureroasă iar recuperarea a fost mai rapidă. Pentru a marca acest moment, la Spitalul Clinic Județean de Urgență a fost dezvelită o piatră de marmură unde a fost înscripționată data când a avut loc intervenția.

În urmă cu trei decenii, România cunoștea o altfel de medicină. Pe data de 3 decembrie 1991, prima operație laparoscopică avea loc la Constanța. Pentru echipa de medici chirurgi, intervenția a reprezentat o premieră.

„Astăzi (n.r. -3 decembrie) vom dezveli o placă de marmură pentru că s-au scurs 30 de ani de atunci și dacă doriți, s-a resetat chirurgia românească în sensul unei chirurgii neinvazive, minim invazive în care bolnavii să se opereze cu dureri mult mai mici, să-și reia activitatea foarte repede, să se întoarcă în familie lor. Pentru că toată lumea vrea să fie sănătoasă”, a declarat dr. Vasile Sârbu, medic primar chirurgie generala SCJU Constanța.

De atunci, avansul tehnologic și aparatura performantă le-a oferit șansa de a-i trata pe oameni prin tehnici non-invazive care să nu implice dureri. Mii de oameni au trecut prin mâinile doctorilor care, nu au încetat niciodată să își facă meseria cu și din pasiune.

„Prima noastră bolnavă, doamna Mariana, am operat-o pe 3 decembrie dimineața și seara i-am făcut externarea, dar n-am lăsat-o să plece acasă că am zis să nu pățească ceva și a plecat a doua zi la ora 9. Deci doamna trăiește. Sigur că nimeni nu ne-a crezut la acel moment. Am sunat, am trimis un articol la diferite publicații care nu a apărut nici acum, pentru că nimeni nu credea că poți să scoți un organ fără să deschizi bolnavul. Printr-o găurică mică, colecistul este mai mare, însă este moale și se poate extrage prin găurica aia”, a mai spus dr. Vasile Sârbu, medic primar chirurgie generala SCJU Constanța.

„Primele intervenții chirurgicale în domeniul chirurgiei minim invazive au fost consemnate în România, la peste 100 de ani de la primele inițiative în dezvoltarea chirurgiei minim invazive, apariția primei endoscoape, dorința de introducerea tehnologiei în chirurgie, astfel încât până în 1990 erau deja realizate 1.832 de celioscopii”, a declarat prof. dr. Cătălin Copăescu, director Spitalul Ponderas București.

Ceea ce în urmă cu 30 de ani era o premieră, astăzi este o tehnică des întâlnită în mai toate unitățile medicale. Totuși, țara noastră mai are de lucrat la acest capitol.

„Rata de utilizare a acestei tehnici care a fost lansată în 3 decembrie 1991, deci nu ieri, nu acum 10 ani, ci acum 30 de ani este încă limitată 10%-15%, față de ceea ce înseamnă aplicarea ei în occident, 70%”, a precizat prof. dr. Cătălin COPĂESCU, director Spitalul Ponderas București.

Operațiile laparoscopice sunt posibile datorită avansării tehnologiei. Acest lucru a permis dezvoltarea unor echipamente și instrumente endoscopice care pot fi introduse în organism prin incizii mici și care furnizează o imagine mărită a cavității examinate și permit efectuarea operatei.

Mai multe
Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233