Semn de carte - ediția 346
Coronavirus 2020 - Inamicul nevăzut
Unul din primele volume despre lupta împotriva epidemiei coronavirusului, care își propune să ofere cititorilor din ţară şi din străinătate o imagine cât se poate de realistă a eforturilor chinezilor de a învinge acest flagel. Declaraţii, articole, fotografii, relatări personale sunt mărturii de netăgăduit ale curajului şi determinării locuitorilor din Wuhan care au rămas aici după închiderea lui. Este povestea emoţionantă a celor care şi-au continuat munca pentru a menţine funcţionarea normală a oraşului: cadre medicale care au sfidat ameninţarea virusului pentru a salva vieţi, arhitecți şi constructori care au contribuit la ridicarea spitalului Huoshenshan în doar zece zile şi mulţi alţi oameni obişnuiţi din întreaga ţară care şi-au oferit sprijinul. Cartea dezvăluie, totodată, mesajele de încurajare şi ajutoarele umanitare venite din toate colţurile lumii, fiind astfel un tribut adus tuturor celor care s-au alăturat luptei.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

