Semn de carte - ediția 393
Noi suntem vremea - Jonathan Safran Foer
Criza climatică este singura amenințare cu adevărat mare la adresa supraviețuirii umanității. Și se întâmplă chiar acum. Toți înțelegem că nu mai avem timp – dar oare chiar credem asta? Și cum putem acționa asupra a ceea ce nu ne putem imagina? Sarcina salvării planetei necesită o mare răfuială cu noi înșine – cu reticența noastră teribil de umană când vine vorba de sacrificarea confortului imediat de dragul viitorului.
Dar acțiunea colectivă este posibilă – am făcut-o înainte și o mai putem face. Totul începe de la ce mâncăm și ce nu mâncăm la micul dejun. Cu spiritul său aparte, cu intuiție și umanitate, Jonathan Safran Foer prezintă dezbaterea esențială a vremurilor noastre așa cum nimeni altcineva nu ar putea să o facă, aducând-o la viață într-un mod cât se poate de real și de urgent și oferindu-ne tuturor o modalitate de a participa la salvarea planetei: Schimbarea climatică este cea mai mare criză cu care s-a confruntat omenirea până acum și este o criză care va fi întotdeauna abordată împreună și gestionată individual.
Nu putem să păstrăm și genul de mese de până acum, și planeta pe care o cunoaștem. Trebuie fie să renunțăm la câteva obiceiuri alimentare, fie să renunțăm la planetă. Este atât de simplu, atât de drastic.
Ar trebui să fie de la sine înțeles că vrem ca toți oamenii de pe Pământ să aibă nu doar o viață sănătoasă, ci și să se simtă acasă. Dar nu este. E nevoie nu doar să spunem asta, ci și să o repetăm. Trebuie să ne forțăm să ne îndreptăm către oglindă și trebuie să ne forțăm să privim. Trebuie să ne implicăm într-o gâlceavă permanentă cu noi înșine, pentru a face ce trebuie făcut.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Accident în urmă cu puţin timp, pe bulevardul Tomis. Două persoane sunt rănite - FOTO

Marea a mai luat o viaţă. Un turist de 80 de ani a sfârşit înecat, la Olimp

JUDEŢUL TULCEA. Casă cuprinsă de flăcări - o femeie mobilizată la pat a fost salvată de vecini
CONSTANŢA. Ponei chinuiţi, salvaţi de oamenii legii. Doi bărbaţi au fost amendaţi cu câte 3.000 de lei
CONTROALE PE LITORAL. Inspectorii ANSVSA au dat amenzi în valoare de peste 440.000 de lei
Zelenski cere ajutor pentru reconstrucţia Ucrainei
''Un om minunat, dar un băiat care ascundea o depresie severă''. Roland, fost atacant la Petrolul, s-a aruncat de la etajul 4, la doar 32 de ani
Mai multe


Hărțuirea online



Chemarea Domnului și tăcerea omului


Interviu integral cu Valentina Voinea


Cu Manu Nistor


Invitat DJ Adrian Saguna


Despre Make-up, Echitație si Cocktail
