dobroge.tv

Live

PRIMA LINIE DE CONSILIERE PSIHOLOGICĂ

25 martie 2020
Publicitate

Ajutor pentru cadre didactice, părinți și elevi. A fost înființată prima linie cosiliere psihologică COVID-19. Aceștia pot suna atunci când au o problemă, iar un psiholog sau psihoterapeut îi ajută să treacă mai ușor peste această perioadă de izolare socială.

Nicoleta Larisa Albert, psiholog: "Profesori și părinți din România, accesați proiectul, așteptăm să ne scrieți, să ne sunați și noi vă vom pune în legătură cu colegii noștri psihologi car evor acorda consiliere psihologică în mod gratuit pentru cadrele didactice din România pentru ca acestea să ajute la rândul lor comunitatea, și de asemenea, pentru familiile aflate în situații de risc." Ambasador penru comunitate este modul prin care mai mulți psihologi din România au vrut să vină în sprijinul sistemului de învățământ din țara noastră. Concret, vorbim despre Asociația Proacta EDU, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. În cadrul acestui proiect, o serie de psihologi și psihoterapeuți vor fi disponibili să răspundă nevoilor celor care apelează la ajutorul lor.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233