Numărul comenzilor de mâncare a crescut în pandemie
Comenzile de mâncare au crescut cu 124% față de anul trecut. Este rezultatul unui studiu care monitorizează evoluția comerțului online. Constănțenii sunt și ei fani ai mâncatului de pe aplicații. La serviciu sau acasă, mulți aleg să primească preparatele preferate, direct la ușă. Acest lucru vine și în ajutorul localurilor, care odată cu scurtarea programului, supraviețuiesc prin catering.
Mircea este artist liric la Teatrul Național de Operă și Balet. De când spectacolele s-au anulat, livrează și mâncare. Aleargă prin oraș o zi întreagă și spune că volumul comenzilor a crescut semnificativ odată cu situația pandemică.
„Part-time. Este un program flexibil și asta mă ajută pe mine foarte mult, în ceea ce fac eu. Sunt colegi de-ai mei care lucrează full time. Sunt zile în care e foarte aglomerat, zile în care nu este aglomerat. Ore și ore. Ore de vârf, depinde”, spune Mircea.
Clienții apreciază acest gen de servicii și tot mai mulți oameni își comandă de mâncare din confortul casei lor, iar de când cu pandemia, comenzile s-au înmulțit. Oamenilor li se pare mai simplu și mai comod să comande de acasă. Este și mult mai sigur.
„Într-adevăr, pentru că există un risc pentru cei care într-adevăr vor să se ferească, să nu iasă în domenii și în zone cu risc și e ideal să stea acasă omul și să comande pentru binele lui, pentru sănătatea lui”, spune un livrator.
Constănțenii comandă des mâncare. Unii dintre ei nu gătesc deloc, din lipsă de timp sau din comoditate. Așa că toate mesele din timpul zilei sunt cele pe care le comandă prin aplicații.
„Comand de 2-3 ori pe zi, când mi-e foame, da”, spune o constănțeancă.
Pizza, burgerii și pastele sunt printre preferatele constănțenilor, iar când vine vorba de mâncare gătită, cele mai multe comenzi sunt pentru ciorbe, dar și pentru preparatele la grătar.
Reporter: Ce comanzi de obicei? Ce preferi?
Constănțean: Fast-food, în general. Mâncare ușor de mâncat. Pizza, burger, șaorma.
De la fine dining la fast food, restaurantele pun la dispoziție o gamă variată de preparate, iar mâncarea este pentru toate buzunarele și toate gusturile, inclusiv produse de post pentru doritori.
Cele mai multe comenzi sunt plasate prin platformele mobile de livrare la domiciliu. Firmele care oferă servicii de livrare trebuie să respecte toate măsurile de siguranță impuse de starea de alertă. Angajații sunt obligați să poarte mască și mănuși și să se dezinfecteze periodic. În cazul în care au de-a face cu persoane aflate în izolare la domiciliu, produsele sunt lăsate la ușă.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

