FAŢA TRISTĂ A CONSTANŢEI
Hectare de mizerie în mijlocul Constanței
10 hectare de buruieni și copaci uscați. Terenul viran din vecinătatea lacului Tăbăcărie este vechea bază R.A.T.C. În curtea imensă, există un supermarket, un poligon auto și multă mizerie. De când clădirile publice au fost demolate, gunoaiele au sufocat o mare parte din suprafața terenului. Locuitorii zonei speră să nu mai fie nevoiți să treacă zilnic pe lângă deșeuri de tot felul.
Ștefan este în vizită în Constanța. L-am întâlnit în timp ce trecea pe lângă fosta baza R.A.T.C. Privea gunoaiele ieșite prin gard și dădea din cap nemulțumit. A comparat această zonă a Constanței cu periferia orașului lui. Spune că doar acolo mai vede așa mizerie.
"E chiar urât și foarte inestetic. Nu-i plăcut. Ar trebui să se ocupe cineva, ar trebui să fie mai curat. Eu, de exemplu, sunt din Pitești. Și la mine nu există așa ceva, poate la marginea orașului, undeva, în zone de țară, dar nu. Așa ceva, nu", a spus acesta.
Nici constănțenii nu sunt încântați de peisaj, doar că într-o oarecare măsură, aceștia par să se fi obișnuit cu mizeria.
"Nu-mi place, dar nu avem ce face pentru că nu stăm în zonă și nu avem cum să-i spunem omului să nu mai arunce. Noi stăm la bloc. Și acolo, și la bloc e câteodată mizerie, dar ăștia-s oamenii", a spus o constănţeancă.
Toată suprafața fostei bazei R.A.T.C arată exact ca o groapă de gunoi. Lumea parea să fi aruncat peste gard tot ce nu le-a mai fost de folos.
Educația și bunul simț ar trebui să primeze, spun oamenii. Lipsa unor calități pozitive duce la crearea acestui peisaj dezolant în zonele central ale orașului.
"Nu-mi place că văd și când merg pe stradă, are ceva în mână, aruncă jos. Asta e vorba de educația pe care o primim, pe care o dau copiilor. N-avem ce face, dar ar trebui luate niște măsuri că tot pe noi ne afectează", a declarat o altă constănţeancă.
Din 2008, terenul aparține unor investitori spanioli. Cumpărătorii au în plan să investească 240 de milioane de euro pentru a ridica un centru comercial și mai multe blocuri. Constănțenii speră măcar curățenie să fie făcută.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
Mai multe

Stațiunile montane, luate cu asalt: cei mai mulți români profită de vacanța copiilor
Elevii vor începe, cel mai probabil, școala în format clasic odată cu semestrul al doilea, pe 8 februarie. Înainte...

Constănțenii își usucă rufele în public: între blocuri și la ferestre, obiectele vestimentare sunt lăsate în văzul tuturor
Doamna Iuliana a locuit toată viața în orașul de la malul mării. Spune ca de când se știe, oamenii și-au uscat...

Pandemia i-a făcut pe oameni mai atenți la cheltuieli: doi din trei români au depozite la bancă, se arată într-un studiu
Valentin este navigator. Venitul pe care îl are i-a permis să strângă niște bani și să-și cumpere o...

Geanta de pandemie: mănușile, măștile, dezinfectantul și șervețelele umede sunt nelipsite
Pe lângă portofel, chei, cosmetice și încărcător, ne-am obișnuit să avem mereu la noi materiale de protecție...

S-a stins din viață Andreea, tânăra pentru care oamenii s-au mobilizat să o ajute să ajungă acasă: banii donați îi vor îndeplini ultima dorință
Durere fără margini în familia Andreei. Tânăra româncă suferea de o boală cruntă, cancer în stadiu terminal...

Vreme de primăvară în mijlocul iernii: constănțenii au ieșit la plimbare pe faleză
Temperaturile neobișnuit de mari au adus la malul mării turiști din toată țara. Doamna Corina a lăsat pentru...

Municipiul Constanța are străzi care par rupte dintr-un sat uitat de lume: neasfaltate și pline de gropi
„Strada asta am făcut-o eu, n-a făcut-o Primpria! La Primărie doar plătim!”, spune un constănțean.Chiar dacă...