Live

Sfântul Apostol Andrei, sărbătorit în pandemie

Zeci de credincioși s-au îndreptat astăzi către bisericile din municipiul Constanța. Sărbătoarea Sfântului Andrei a fost anul acesta marcată de pandemie. Enoriașii au trebuit să poarte mască, să respecte distanța fizică și să aibă declarație pe proprie răspundere. Chiar dacă municipiul este în carantină, nu toți au știut că este nevoie de acest document pentru a merge la slujbă.
Publicat pe 30 noiembrie 2020

Niciodată nu mi-a fost teamă și nici nu îmi este că ne-am putea infecta la Sfânta Liturghie, nu!”, spune o constănțeancă

În plină pandemie de COVID-19, credincioșii nu se tem pentru sănătatea lor. Continuă să meargă la biserică, mai ales în zilele de mare sărbătoare, la fel cum a fost și luni, de Sfântul Apostol Andrei. Pentru constănțeni este o zi cu o semnificație aparte.

Această sărbătoare este foarte importantă pentru creștinismul țării noastre, românești”, spune un constănțean.

În pandemie e greu, pentru că trebuie să stăm în frig. Dar ne întărește bunul Dumnezeu și măicuța domnului”, spune o constănțeancă.

Specialiștii au și o explicație: sunt oameni care caută un sprijin în credință, în special în perioadele dificile, așa cum este și criza sanitară.

Este important pentru mentalitatea noastră și pentru psihicul nostru să ne găsim o ancoră. Acum că este o ancoră religioasă sau că este de o altă natură, este clar că oameni nu au cum să supraviețuiască emoțional unei situații de criză, care ne sperie, dacă nu au o ancoră. Dacă nu se ancorează în ceva”, declară Roxana Roahn, psiholog.

Cum pelerinajul la Peștera Sfântului Andrei nu a fost permis, cel puțin oficial, constănțenii s-au îndreptat către bisericile din municipiu. Din cauza vremii, slujbele fie s-au terminat mai devreme, fie s-au ținut exclusiv în interiorul bisericilor.

Credincioșii noștri în zi de sărbătoare sunt învățați să vină la Sfânta Biserică, în casa lui Dumnezeu. În această perioadă de pandemie este puțin mai dificil, mai ales acum că nu am avut voie să slujim nici în Sfânta Biserică și am avut o zi ploioasă. Dar căldura lui Hristos, puterea Duhului Sfânt, lucrarea Duhului Sfânt s-a revărsat peste noi”, menționează părintele Alexandru Buciu, preot Biserica „Sf Nicolae” din Constanța.

Credincioșii trebuie să respecte normele de distanțare fizică, să poarte mască de protecție și să aibă asupra lor o declarație pe proprie răspundere.

Hârtia este obligatorie, acum, când municipiul este în carantină. Orice deplasare, inclusiv la slujbele religioase, trebuie justificată. Nu toți credincioșii au ținut cont de acest lucru.

Reporter: Aveți declarație la dumneavoastră?

Constănțeancă: Aaa, nuuu! Ca să venim la biserică? N-am știut!

Doamna Elena, în schimb, nu a ieșit din casă fără declarație. Ca dânsa sunt și alți constănțeni.

Uitați, aceasta este declarația mea, cu data de astăzi, cu semnătura și numele meu cu adresa de acasă”, spune doamna Elena.

Sfântul Andrei este considerat ocrotitorul românilor. Ziua de 30 noiembrie a fost declarată zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Peste 700 de mii de români își serbează luni onomastica.

Fii primul care scrie un comentariu!
NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Nu sunt admise atacurile la persoană, discriminarea de orice tip, limbajul vulgar, postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme este sancționată cu ştergerea imediată a comentariului!

Mai multe

Primăria Constanța: Clădirile abandonate, devenite focare de infecție, încep să fie salubrizate

Primăria Municipiului Constanța a transmis miercuri, 20 ianuarie, că s-a început salubrizarea clădirilor...

Peste 200 de patrupezi, găzduiți la adăpostul public: „Orice câine care pleacă de aici trebuie să fie sănătos și sterilizat”

Iubitori de animale – așa sunt mulți dintre constănțeni. Oamenii cred că un suflet salvat este un prieten pe...

Dana Budeanu vs. Apele Române: dispută pe rețelele de socializare, cu privire la lărgirea plajelor

Proiectul finanțat din fonduri europene cu sute de mii de euro nu pare să fie pe placul tuturor. După patronii de...

Pandemia a lovit puternic angajatorii din Constanța. Oferte puţine de locuri de muncă

Cu mai bine de doi ani în urmă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Constanța punea la...

Situație incredibilă la Delfinariul din Constanța. Peştii exotici riscă să moară din pricina turiştilor care confundă iazul cu Fontana di Trevi, din Roma

Situație incredibilă la Delfinariul din Constanța. Zeci de pești exotici riscă să moară din cauza turiștilor...

Majoritatea constănţenilor vor să-şi schimbe locul de muncă. ''Murim de foame în casă, nu avem ce să facem''

2020 a fost un an plin de provocări din punct de vedere profesional, cu mult efort și stres. Pandemia i-a făcut pe...

18 ianuarie, cea mai deprimantă zi din an. Pandemia a dus la creșterea numărului persoanelor depresive

În urma unui studiu efectuat de psihologul britanic Cliff Arnall s-a constatat că în a 3-a luni din noul an,...

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233