dobroge.tv

Live

Îmbulzeală la sticlele cu agheasmă. Constănţenii au uitat de coronavirus: ''Nu mi-este frică deloc, Dumnezeu te protejează inclusiv de boli''

05 ianuarie 2021
Publicitate

Aglomerația și îmbulzeala au fost cuvintele de ordine la Arhiepiscopia Tomisului, după slujba de Sfințire Mare a apei. Voluntarii care au venit să îmbutelieze apa în sticlele ce mâine vor fi împărțite credincioșilor cu greu au respectat distanțarea fizică. Ce-i drept, au avut mască de protecție, însă, în multe cazuri, aceasta era purtată sub nas. Credincioșii spun că Agheasma Mare are o putere deosebită și îi protejează în diferite situații dificile.

Imediat după slujba de Sfințire Mare a apei, enoriașii au dat buzna la sacii cu sticlele care urmau să fie umplute cu agheasmă. Iar la vasele cu apă sfințită, voluntarii stăteau aproape lipiți unul de altul. Pentru mulți, credința a fost mai presus de un posibil risc de infectare.

„Nu mi-este frică deloc pentru că faci un lucru pentru Dumnezeu și Dumnezeu te protejează inclusiv de boli”, a spus un constănţean.

120.000 de sticle au de pregătit voluntarii pentru ca mâine apa sfințită să fie împărțită credincioșilor care vor veni la slujba de Bobotează.

Agheasma Mare se sfinţeşte doar de două ori pe an: în Ajunul Bobotezei şi de Bobotează, pe 6 ianuarie. Enoriașii cred că puterea ei este deosebită.

„Această apă sfințită are proprietăți vindecătoare, oricât ați ține această apă să stea, ea nu se va împuți, ea este într-adevăr sfințită”.

„O să beau în zilele de post, în zilele când sunt supărat, bineînţeles cu post şi cu rugăciune”

„Dimineaţa, pe nemâncate, 14 zile Agheasma Mare după care vom trece la Agheasma mică”.

Miercuri, preoții și credincioșii vor pleca în procesiune pe faleza din fața Cazinoului, până în Portul turistic Tomis, acolo unde va avea loc slujba de sfințire a apelor. Conform tradiției, Înalt Prea Sfintitul Teodosie va arunca în apa mării trei cruci. Acestea vor fi recuperate de tinerii curajoşi care vor sfida temperaturile scăzute.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233