Teatrul de Stat Constanța prezintă: „ADN / Armonii în Dobrogea Noastră”, film documentar în cadrul proiectului Genius Loci
Astăzi, 5 februarie 2021, la ora 19:00, Teatrul de Stat Constanța prezintă, pe pagina Facebook a instituției și pe pagina Facebook a proiectului GENIUS LOCI, filmul documentar „ADN/ Armonii în Dobrogea Noastră”.
Filmul ilustrează câteva tradiții și ritualuri ale etnicilor din Dobrogea, accentuând asupra caracteristicilor comune și asupra armoniei între localnicii din regiune. Români și aromâni, lipoveni, turci, tătari, greci, germani, bulgari, evrei, albanezi și alți etnici care trăiesc în Dobrogea, cu toții am contribuit la construirea unei identități mixte, îmbrățișând tradițiile, obiceiurile și credințele celorlalți și păstrându-le, totodată, pe ale noastre. Filmul înfățișează câteva exemple relevante.
Documentarul este realizat de Iulia Pană, artist vizual, jurnalistă și poetă, o personalitate polivalentă, recunoscută în comunitatea constănțeană. Iulia Pană a colaborat, în calitate de poetă, și la proiectul european anterior în care Teatrul de Stat Constanța a fost partener, unul dintre evenimente fiind un recital actoricesc pe versurile ei, intitulat „Dincolo de întâmplări”, care a fost reprezentat și la Constanța, și în Italia, și în Spania.
Partenerii proiectului GENIUS LOCI sunt Teatrul Astragali Lecce (lider), Departamentul de Istorie, Societate și Studii Umaniste de la Universitatea din Salento (Italia), Teatrul de Stat Constanța, Fundația Dansului „Alicia Alonso” din cadrul Universității „Regele Juan Carlos” din Madrid (Spania), Directoratul General al Institutului Internațional al Teatrului – UNESCO (Franța), Municipalitatea din Zakynthos și Teatrul Tsi Zakynthos din Grecia.
Sursă foto: Teatrul de Stat Constanța
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

