Campanii de sterilizare gratuită a animalelor fără stăpân din oraș, prin proiectul „Efort comun pentru un viitor mai bun”

Animal Society și Primăria Municipiului Constanța au pus bazele unei colaborări ce vizează gestionarea într-un mod uman și sustenabil a situației animalelor de abandonate din oraș, începând din acest an.
„Efort comun pentru un viitor mai bun” este un proiect care implică mai multe campanii de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună din oraș ce vor fi realizate pe raza municipiului Constanța, un recensământ al acestora, efectuat în premieră de către Animal Society, mai multe programe de informare și conștientizare adresate constănțenilor, dar și un apel pentru implicarea societății civile.
„După cum descrie și numele, obiectivul principal al proiectului elaborat de Animal Society și partenerii noștri, îl constituie stabilirea unui plan de acțiune pe termen lung, cu participarea activă a tuturor părților implicate în procesul de luare a deciziilor și implementare a acestui plan. Problema nu se va soluționa peste noapte și este nevoie de implicarea și efortul fiecărui cetățean, pentru că numai împreună putem dezvolta o comunitate sănătoasă”, a declarat Anca Tomescu, președintele Animal Society
„Acest proiect vine să facă ce nu s-a făcut în ultimii 20 de ani. Planul de acțiune este unul care aduce într-un parteneriat iubitorii de animale, asociațiile de profil, autoritatea locală în beneficiul animalelor abandonate. Și nu doar atât. Îi așteptăm alături de noi și pe cei care au suferit din cauza animalelor de pe stradă. Trebuie să înțelegem că reacțiile acestor animale sunt datorate instinctului de supraviețuire. Dacă ne vom implica și le vom oferi un cămin atunci vom avea de câștigat cu toții”, a declarat viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.
Prima etapă a proiectului „Efort comun pentru un viitor mai bun” o va reprezenta campania de sterilizare gratuită, efectuată exclusiv de echipa Animal Society, ce se va desfășura în perioada 16 februarie - 12 martie 2021, la sediul Adăpostului pentru animale abandonate din Constanţa, strada Vârful cu Dor nr. 5.
Cetățenii interesați vor putea să își sterilizeze fără costuri animalele de rasă comună, efectuând o programare în acest sens la numărul de telefon 0730.583.510, începând cu data de 16 februarie 2021, de luni până vineri, între orele 09:00-14:00.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

